În comuna botoşăneană Conceşti este implementat începând din 2016 un proiect unic în România. Pentru a salva localitatea de la îmbătrânire şi dispariţie prin depopulare, autorităţile locale au oferit gratuit case tuturor românilor dispuşi să se mute acolo. Condiţiile de bază au fost ca solicitanţii să aibă copii şi să fie muncitori. În prima fază, au fost oferite gratuit în jur de zece case în satul Conceşti, reşedinţa comunei.
În 2016, populaţia comunei ajungea la 2.250 de locuitori dintre care majoritatea cu vârste de peste 60 de ani. Natalitatea era într-o continuă scădere, iar populaţia aproape se înjumătăţise. Proiectul de repopulare a dat roadele scontate, spun autorităţile locale. Principalul efect pozitiv a fost salvarea şcolilor din comună. În total, cele zece familii au venit cu peste 50 de copii, toţi de vârstă şcolară. În aceste condiţii, populaţia şcolară aproape s-a dublat la Conceşti. Mai mult decât atât, comuna are şanse să se salveze din punct de vedere demografic, cu noii veniţi.