Mai mulţi români vor fi scutiţi de la plata comisioanelor bancare pentru conturi curente şi tranzacţii asociate, după ce s-a modificat definiţia consumatorilor vulnerabili. Până în prezent, românii care câştigau sub un salariu mediu brut erau consideraţi consumatori vulnerabili!
Plafonul până la care consumatorii sunt consideraţi vulnerabili şi scutiţi de la plata comisioanelor bancare a fost dublat la două salarii minime brute, prin decizie a deputaţilor din Comisia de buget, finanţe şi bănci, scrie incont.ro Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi
Decizia comisiei va fi transmisă Parlamentului spre aprobare, înainte să fie trimisă preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare. Proiectul de lege, elaborat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), reprezintă o transpunere a Directivei europene 92/2014, efectuată cu întârziere de 1 an de către România.
Directiva are ca scop principal să crească accesul populaţiei la serviciile de plată, în condiţiile în care doar 6 din 10 români au un cont bancar, iar ANPC şi Parlamentul au adăugat o serie de gratuităţi, îndeosebi pentru consumatorii vulnerabili.
Astfel, deputaţii au modificat şi definiţia consumatorilor vulnerabili, consideraţi anterior ca fiind persoane care câştigă lunar sub un salariu minim brut (1.450 de lei în prezent), introducând o nouă definiţie, respectiv cei care câştigă sub două salarii minime brute, mai exact 2.900 de lei sau 2.036 de lei net.