Capitala şi 14 judeţe sunt vineri, până la ora 15.00, sub cod portocaliu de ninsori abundente, ger şi viscol

România se află cu o zi înainte de trecerea la ora de vară, care se va produce în noaptea de sâmbătă 24 martie spre duminică 25, dar asupra ţării noastre s-a instaurat dictatura iernii. Cantităţi masive de zăpadă au căzut în ultimele zile în Bucureşti şi în multe alte judeţe din ţară, paralizând mult atât traficul, cât şi desfăşurarea activităţilor.

De altfel, ţinând cont de starea vremii, în Bucureşti primarul Gabriela Firea a dispus închiderea şcolilor, măsură aplicată şi în alte judeţe, unde situaţia de afară a impus acest lucru. 

Şcoli închise în capitală şi alte 14 judeţe

Capitala şi 14 judeţe sunt, vineri, până la ora 15.00 sub cod portocaliu care vizează ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, viscol şi vizibilitate scăzută. CFR anunţă că 18 trenuri care circulau din Bucureşti către Constanţa Tulcea şi între Slobozia şi Ciulniţa, au fost anulate din cauza condiţiilor meteo. Autostrada A2 a fost închisă vineri dimineaţă pe tronsonul dintre Bucureşti şi Drajna, pe ambele sensuri de mers, din cauza viscolului puternic şi a vizibilităţii reduse.

Potrivit CNAIR, începând cu ora 7.30 circulaţia rutieră a fost oprită complet, pe ambele sensururi ale autostrăzii A2, între Bucureşti şi Drajna, km 12+000 – km 105+500.Tot pe A2 Bucureşti – Cosntanţa, la km 64, un tir a lovit glisiera mediană şi a blocat toate cele trei benzi.
 
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă, de asemenea, că circulaţia este oprită complet pe DN7, între Goleşti şi limita cu judeţul Argeş, după ce mai multe tiruri au rămas înzăpezite, iar pe DN 13A, între Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, din cauza viscolului a fost impusă restricţie pentru maşinile cu masa mai mare de 7,5 tone. Restricţie de tonaj a fost impusă şi pe DN 7, între Goleşti şi limita cu judeţul Argeş (în judeţul Vâlcea).