Oamenii sunt tot mai înnebuniți după cocktailul Ya Dong, făcut, printre alte ingrediente, din sânge de broască otrăvitoare. Este cea mai nouă invenție asiatică și, în mod cu totul bizar, în ciuda compoziției extrem de ciudate pe care o are, are mare priză în Est. Băutura are mare succes în special printre tineri, iar pe rețelele de socializare din țările asiatice, licoarea este aproape divinizată.
Starea pe care oamenii care o simt după ce au luat câteva guri este o combinație între stările bahice și cele pe care le simt consumatorii de marijuana. Specialiștii nu recomandă consumul acestei băuturi, considerată un drog nou, lichid, extrem de toxic pentru sănătate. Asiaticii au păreri împărțite. Unii spun că dacă e preparată de amatori, aceasta poate duce inclusiv la deces, însă dacă e făcută de cineva care se pricepe, cocktailul provoacă doar senzații high.
Băutura conține, pe lângă sânge de broască otrăvitoare, o serie de plante, multe dintre plantele folosite în scop medicinal sau pentru ceaiuri. O persoană chiar a murit din cauza acestui cocktail, iar alte trei au ajuns în comă. Alți 10 oameni dintre cei care au băut această băutură care pare extrem de scârboasă au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au confruntat cu stări de vomă și dureri de cap permanente.
Autoritățile îi avertizează pe cei care urmăresc senzațiile tari să evite băutura care ar conține o serie de substanțe toxice. Aceasta e consumată în special de aurolacii din cele mai sărace țări asiatice, dat fiind că prețul este unul extrem de accesibil. Cei care nu își permit alcool sau droguri se mulțumesc cu cocktailul Ya Dong.