Circulația pe șoselele din România, îngreunată de ninsori. Avertismentul meteorologilor și polițiștilor

Circulația pe șoselele din România se desfășoară cu dificultate astăzi în mai multe zone din România. Cel mai puternic va ninge în centrul și vestul țării, între Sibiu și Nădlac depunându-se straturi groase de omăt.

Circulația îngreunată de ninsori în partea de vest a țării

Polițiștii îi roagă pe șoferi să conducă prudent, să își echipeze mașinile pentru condițiile de iarnă, căci șoselele pot deveni adevărate patinoare, iar cei care nu sunt echipați corespunzător riscă să facă accidente.

Potrivit Centrului Infotrafic, pe Autostrada 1, pe tronsoanele Sibiu-Deva și Deva-Nădlac, circulația se desfășoară cu dificultate din cauza ninsorilor puternice. Deocamdată nu a fost nevoie de întreruperea circulației, însă Serviciul Poliției Române lansează un avertisment pentru șoferii care au drumuri în acea parte de țară.

Cum va fi vremea azi și mâine: unde va fi cel mai cald pe 6 ianuarie

„Pe autostrada A2 București – Constanța carosabilul este umed, pe tronsonul kilometric 12 (București) – 50 (comuna Sărulești, județul Călărași) sunt precipitații, însă carosabilul nu este alunecos”, transmit polițiștii.

„Pe autostrada A4 Ovidiu – Agigea carosabilul este, de asemenea, umed, însă fără precipitații”, mai spun cei de la Centrul Infotrafic.

Autoritățile le recomandă șoferilor să folosească luminile de ceață, dar și sistemele de iluminare-semnalizare căci sunt porțiuni de pe trasee în care vizibilitatea este redusă, îngreunată de nămeți.

Polițiștii îi mai roagă pe șoferi să evite pe cât posibil să facă depășiri în trafic, chiar dacă se grăbesc și să păstreze în mers o distanță corespunzătoare față de mașinile din trafic.

Meteorologii anunță ninsori pentru întreaga zi în Ardeal, în special în județele Cluj, Hunedoara, Sălaj, Alba, Bihor și Sibiu. Temperaturile vor coborî până la -13 grade Celsius la noapte, iar maxima nu va depăși în centru și vest mai mult de 1 grad.

Mâine vremea se va mai ameliora, iar ninsorile se vor restrânge și menține doar pentru zonele înalte (la deal, podiș și munte). Cerul va fi senin în cea mai mare parte a țării, însă temperaturile vor fi zgârcite. Cel mai cald va fi în sudul României, unde se vor putea înregistra chiar și 10-11 grade Celsius.