Ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine în Irak. Autoritățile au deschis focul împotriva manifestanților. Foto

Eduard Nicolae Popa   
în Stiri de ultima ora
25/01/2020, 15:46
Ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine în Irak. Autoritățile au deschis focul împotriva manifestanților. Foto
Ciocniri violente între protestatari și forțele de ordine în Irak *foto: twitter

Tensiunile continuă în Irak, după ce protestatarii au avut parte de ciocniri violente sâmbătă împotriva forțelor de Securitate irakiene. Șapte persoane au fost rănite la Bagdad, după aceste manifestații în care forțele de ordine au folosit chiar și muniția împotriva civililor. Numărul persoanelor rănite a fost confirmat de medici, arată Reuters, citat de Agerpres.

Totul a pornit după ce autoritățile au decis să înlăture barierele de beton ridicate luni de zile în apropierea unui principal sit de demonstraţii antiguvernamentale.

Poliția irakiană a efectuat un raid și împotriva protestatarilor din Basra

Nu doar la Bagdad au avut loc ciocniri între autoritățile irakiene și manifestanți. Astfel, poliția a efectuat un raid în noaptea de vineri spre sâmbătă asupra unui sit in la Basra. Acolo au fost desfășurate forțe pentru a desființa o tabără de protestatari și pentru a deschide drumurile blocate de manifestațiile din orașul aflat în sudul Irakului. Astfel, forţele de securitate au arestat 16 manifestanţi în Basra.

Măsurile forţelor de securitate au scopul de a pune capăt lunilor de tulburări antiguvernamentale. Aceștia intervin după ce susţinători ai puternicului cleric populist Moqtada al-Sadr au început să-şi strângă corturile şi să părăsească sit-in-urile.

Sadr a scris pe Twitter vineri noapte că va opri orice implicare a susţinătorilor săi în demonstraţiile la care a chemat din octombrie pentru înlăturarea elitei conducătoare din Irak.

Protest împotriva „ocupației americane” a avut vineri tot în Bagdad

Ciocnirile dintre autorități și cetățenii irakieni vin la o zi după ce în Bagdad a avut loc o amplă manifestare împotriva prezenței soldaților americani pe teritoriul Irakului.

Astfel, sute de mii de irakieni au cerut retragerea trupelor americane din țara lor. Aceștia au desfășurat un marș impresionant pe străzile Bagdadului, unde au ținut pancarte cu mesaje precum „Nu Americii” sau „Nu Ocupației!”, arată postul de televiziune CNN.

De asemenea, marea impresionantă de oameni a purtat și steaguri ale Irakului și s-a dus și în „Zone Verde” a Bagdadului, acolo unde se află numeroasele ambasade din lume, inclusiv cea a Statelor Unite.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×