Cine mai contribuie la fondul de pensii? Viitor sumbru pentru România

Pensiile în România se îndreaptă încet spre un dezastru. Este concluzia la care ne duce un studiu al Curții de Conturi. Fondul de pensii are un viitor sumbru în România, astfel că se va ajunge ca în câțiva ani banii cu care contibuie cei salariați să nu mai ajungă pentru pensionari. România „va face implozie”, avertizează sociologul Gelu Duminică.

Ultimul Raport al Curţii de Conturi arată că numărul copiilor născuţi în ţara noastră scade de la an, la fel şi numărul celor care frecventează şcoala. Acest fenomen face ca raportul între salariați și pensionari să se dezechilibreze și mai rău pe viitor. Sociologul Gelu Duminică avertizează că în acest ritm România este „condamnată să rămână cea mai săracă țară din UE”.

Cine mai contribuie la fondul de pensii? În 2050 un salariat va susține patru pensionari

Viitorul pare sumbru pentru pensionarii din România. Contribuția din ce în ce mai mică a salariaților la fondul de pensii și populația tot mai îmbătrânită a României  va face ca în 2050 un salariat să susțină patru pensionari. Raportul Curţii de Conturi arată că viitorul României este oarecum incert, datorită în principal scăderii demografice. În cifrele Curții de Conturi se arată că populaţia cu vârsta cuprinsă între 0 şi 4 ani a ajuns la o înjumătăţire după 1990. De la 1,8 milioane de copii câţi erau în urmă cu 29 de ani, la aproape 950.000 în 2016.

Populaţia cu vârsta cuprinsă între 0 şi 4 ani a ajuns la o înjumătăţire după 1990, în România

A scăzut numărul copiilor înscrişi la grădiniţe. În anul şcolar 2009-2010, peste 660 de mii de copii mergeau la grădiniţă. După 4 ani numărul lor a scăzut cu peste 100 de mii. Evident a scăzut și numărul grădinițelor, de la aproape 1.700 în urmă cu 10 ani, la puţin peste 1.200 în anul şcolar 2014-2015. „România este țara cu cei mai mulți săraci în rândul tinerilor, dar suntem țara cu cea mai mică rată de absorbție pe zona asta, iar noi vorbim de amnistii, grațiere”, a explicat sociologul Gelu Duminică.