Ioana Blaj este cea mai nouă actriță din Fructul Oprit. Aceasta s-a alăturat distribuției serialului, în sezonul 2, și joacă rolul unei femei de afaceri. A revenit pe platourile de filmare după o perioadă în care s-a concentrat pe creșterea micuților săi, fiind mamă a doi copii.
Este absolventă U.N.A.T.C și a jucat pe scena teatrului, însă nu a stat departe nici de lumea filmului. Aceasta a făcut parte din disctribuția câtorva pelicule de lung metraj precum: „Live”, „Cuscrii”, „America”, „Venim!”.
Ioana Blaj trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de producătorul de film Ducu Ion. Vedeta a vorbit despre perioada în care pasiunea sa a sărit pe locul doi, primordiali fiind copiii și despre ajutorul partenerul ei în creșterea celor mici. „Cariera de actriţă este acum în plan second. Nu e uşor cu doi copii. Filip, băiatul cel mare, a trecut anul acesta deja prin trei tranziţii – apariţia lui Tudor, fratele cel mic, mutatul şi începerea grădiniţei. Ne-am mutat în altă casă şi îţi dai seama că trei schimbări, venite una după alta, nu au fost uşoare în ultimile trei luni.
Dar acum s-a obişnuit, merge la grădiniţă, îi place foarte mult. Eu cu Ducu ne descurcăm, dar mai vine şi o bonă care mă ajută parţial. Lui Filip îi place la grădiniţă, dar stă doar câteva ore.
Cât despre carieră, pot să spun că mă voi întoarce la muncă, sunt sigură că ce e al meu e pus deoparte. Voi reveni la un moment dat la filmări, aştept o ofertă”, a povestit Ioana Blaj pentru Click!.
Cât despre revenirea sa spectaculoasă după naștere, actrița spune că nu a făcut mari eforturi pentru a arăta astfel. „Sunt slabă, dar n-am făcut nimic special. Nu am făcut sport, merg doar de două ori pe săptămână să joc tenis şi merg cu toată familia după mine. Alăptez şi poate asta a ajutat la siluetă. Nu am ţinut nici o cură. Pot spune că am genă bună”, a declarat Ioana.