Dude with sign este unul din conturile de Instagram ale momentului. Postărle lui Seth Philips, un tânăr de 24 de ani, se numără printre cele mai distribuite în mediul online.
Este cunoscut ca băiatul cu pancartele, căci mesajele pe care le transmite, multe dintre ele devenite meme, sunt exclusiv cu ajutorul cartoanelor.
Umorul său este unul cu totul special, iar mesajele pe care le transmite, care fac parte dintr-o campanie mai amplă decât se poate remarca la prima vedere, au ajuns deja la zeci de milioane de oameni.
Doar pe Instagram are 7 milioane de urmăritori. Printre textele scrise pe afișele sale se numără „Nu e nimeni curios de Spotify-ul tău”, „Schimbarea fusului orar nu are sens” sau „Da, bunico, încă nu sunt într-o relație”.
Evident, mesajele sună mai haios în limba engleză, dar așa s-ar traduce ele în română. Mulți se întreabă cine e, totuși, băiatul care aduce zi de zi motive de bucurie internauților cu pancartele sale.
Așa cum spuneam mai sus, îl cheamă Seth Philips și are 24 de ani. S-a născut într-o comună cu doar câteva sute de locuitori și și-a schimbat radical viața după ce s-a mutat în New York.
Rebelul a studiat Marketingul și lucrează în prezent la o agenție de publicitate. A ales să exprime gândurile pe care mai toată lumea le notează în mediul online ca o formă de manifest public, folosind pancarte.
„După ce realizez fotografia, oamenii vin la mine și îmi cer să facem fotografii, sau mă întreabă dacă le dau voie să mă filmeze. Încă încerc să mă obișnuiesc cu treaba asta”, susține influencerul momentului.
Seth a reușit să creeze câteva controverse în mediul virtual mai ales după ce a scris pe un carton că Seinfeld este un serial mult mai bun decât Friends, fanii celor două comedii aducând argumente pro și contra mesajului său.