O descoperire macabră a avut loc la metrou, în tunelul staţiei de la Pantelimon, în seara de 15 noiembrie. Bărbatul care a fost găsit mort avea doar 18 ani, iar mama sa nu mai ştia nimic de el de două zile, după cum le-a declarat anchetatorilor.
Tânărul era originar din Feteşti, dar locuia în Bucureşti de ceva timp, după ce se mutase de la casa părinţilor. Mama acestuia a mers să îl declare dispărut la două zile după ce nu a mai avut niciun semn de la acesta, iar autorităţile au îndreptat-o către Serviciul de Investigaţii Criminale, când s-a aflat despre incindentul petrecut la staţia de metrou Pantelimon.
Băiatul a intrat în subteran pe la staţia Pantelimon şi de pe peron a intrat în tunel fără să fie văzut de cineva, în ciuda camerelor de luat vederi existente. A fost văzut doar de mecanicul de tren, care a anunţat că a lovit pe cineva la o distanţă de 200 metri de peron. Constantin Fulger, asistent medical SABIF, a oferit detalii despre caz de la faţa locului: „Tânărul a fost găsit decedat de la ora solicitării. Până am ajuns, până au oprit cei de la Metrorex curentul a durat ceva, vreo 30 de minute. Deci pacientul decedase de aproximativ o oră.”
Ion Rădoi, preşedintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, a declarat că situaţia dificilă de la metrou duce către astfel de evenimente nefericite din cauză că nu se pot asigura minime condiţii de securitate pentru călătorii din subteran: „Situată este critică, am spus-o de mult timp. Nu are cine să intervină, s-au făcut licitaţii, firmele ba au venit, ba au plecat. Nu are cine să intervină. Nu este siguranţă la metrou.”
Angajaţii Metrorex se pregătesc în aceste zile de grevă, programată pentru miercuri.