Iată cine este fotograful care organiza petreceri cu droguri din Timișoara, Alexandru Matusciac! Din informațiile de pe contul său de socializare, bărbatul este din Timișoara, acolo unde și trăiește, este freelancer, dar și propriul său angajat. Pasiunile sale se învârt în sfera artei, iar, de curând, după cum se arată și în titlu, se ocupă și de organizarea diferitor evenimente. Pe scurt, fotograful a fost reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, de DIICOT, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Cunoscutul fotograf de modă a distribuit către un cerc de consumatori apropiați cocaină, amfetamină și ecstasy. În urma cercetărilor, a rezultat că bărbatul obișnuia să pună la punct niște petreceri private, la care erau invitate, printre alții, și persoane minore, cărora le oferea spre consum droguri.
Potrivit DIICOT, în data de 21.09.2018, aproximativ în jurul orei 08:00 două eleve ale unei unități de învățământ din municipiul Timișoara, au hotărât să chiulească de la ore, mai apoi deplasându-se la locuința unei colege, loc în care se afla și inculpatul. ”În locația respectivă, cele două minore au consumat droguri de mare risc, care le-au fost puse la dispoziție de către inculpat, persoanele prezente prizând cocaină și amfetamină timp de mai multe ore.
În jurul orei 14:00, pe fondul consumului de droguri, una dintre minore s-a dus în baia apartamentului, situată la etajul al doilea al imobilului, de unde s-a aruncat în gol. În urma impactului, minora s-a accidentat foarte grav, suferind multiple fracturi la nivelul coloanei vertebrale, a membrelor şi a feţei”, au susținut procurorii.
În cele din urmă, fata a reușit să sune la 112, pentru a anunța evenimentul, însă, o dată ce autoritățile au ajuns la fața locului, nu au putut să ia detalii de la aceasta, fiind încă într-o stare de confuzie din cauza consumului de droguri. ”Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare efectuate pe raza municipiului Timişoara, la locuinţa inculpatului, au fost găsite şi ridicate un număr de 83 comprimate ecstasy. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, în cursul anului 2017, DEA, Europol şi poliţia olandeză au destructurat o reţea de tip Cryptomarket găzduită de către platforma Darknet – Alphabey”, se arată în informațiile transmise de DIICOT.
De altfel, aceștia au descoperit și că în perioada iunie-august 2017, inculpatul a primit prin curierat 7 colete care ar fi conținut fentanyl. ”În urma analizării datelor referitoare la persoanele care au comandat droguri, pe respectivul site au fost identificate mai multe persoane care au comandat fentanyl, utilizând platforma menţionată, printre care şi inculpatul Matusciac Alexandru. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, prin intermediul unei firme de curierat, inculpatul Matusciac Alexandru a primit în perioada iunie-august 2017 un număr de 7 colete, existând suspiciunea că acestea conţineau fentanyl”, a transmis DIICOT Timișoara.