Cinci cetățeni indieni, prinși în timp ce încercau să iasă ilegal din țara noastră! Erau ascunși sub un sac cu pufuleți

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
01/02/2020, 21:35
Cinci cetățeni indieni, prinși în timp ce încercau să iasă ilegal din țara noastră! Erau ascunși sub un sac cu pufuleți
Cinci indieni au fost prinși în timp ce încercau să iasă ilegal din România. Sursa foto: polițiadefrontieră.ro

Descoperire inedită făcută de polițiștii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, în cursul zilei de vineri, 31 ianuarie. Oamenii legii au depistat cinci cetățeni indieni care încercau să iasă ilegal din țara noastră, cu ajutorul unei autoutilitare.

Au încercat să iasă ilegal din țară ascunzându-se sub un sac cu pufuleți

Chiar dacă s-au gândit la o metodă cel puțin neobișnuită pentru a înșela vigilența autorităților române, aceștia nu au reușit să își atingă scopul. Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, tinerii din India au fost găsiți printre bagaje, sub un sac plin cu pufuleți.

Chiar dacă dețineau permise de ședere pe teritoriul României, cei cinci indieni încercau să ajungă în vestul Europei. Șoferul autoturismului este anchetat acum pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii afro-asiatici.

Comunicatul Poliției de Frontieră

În data de 31.01.2020, în jurul orei 06.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român M.B., în vârstă de 38 ani, conducând o autoutilitară marca Mercedes Benz, model Sprinter, înmatriculată în România.

În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul autoutilitarei au fost descoperite, în partea din faţă a compartimentului marfă, ascunse printre bagaje, cinci persoane de sex masculin.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din India, cu vârste cuprinse între 19 şi 31 de ani, posesori ai unor permise de şedere pe teritoriul României. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul autoutilitarei şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii afro-asiatici, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, se arată în comunicatul transmis de Poliția de Frontieră.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×