Klaus Iohannis a câștigat clar un nou mandat de președinte, după victoria obținută în fața candidatului PSD de la aceste alegeri prezidențiale, Viorica Dăncilă. Potrivit exit-poll-ului, Iohannis a adunat între 65 și 67% din voturi, în timp ce Viorica Dăncilă a adunat între 33 și 35% dintre procentaje.
Înfrângerea candidatului social-democrat a fost prilej de glume printre internauți din care mare parte nu reprezintă electoratul prezidențiabilului social-democrat.
Gluma serii cu privire la înfrângerea Vioricăi Dăncilă a fost făcută de editorii televiziunii Digi 24 care, după aflarea rezultatelor de la exit-poll, au notat pe burtieră „Dăncilă a πRdut”, aluzie la faptul că Viorica Dăncilă a greșit aria cercului în timpul unei conferințe de presă, deși a spus că a dat meditații gratuit la matematică.
De altfel, aceeași greșeală a fost taxată și de jurnalista Ionela Arcanu, cea care a scris că aria cercului ar fi de 33,5.
De asemenea, și apariția europarlamentarului liberal Rareș Bogdan a fost taxată de internauți. Aceștia au râs de faptul că fostul jurnalist avea o față extrem de mirată când s-au anunțat rezultatele de la exit-poll.
Și cei de la USR au râs de înfrângerea dură suferită de liderul PSD. Pagina de facebook a tineretului a avut o dedicație pentru fostul premier, parafrazând o melodie de petrecere a lui Nicolae Guță:
Alte meme-uri cu privire la înfrângerea Vioricăi Dăncilă au făcut deja înconjurul internetului. „Mai poate câștiga Dăncilă?”, întreabă un băiețel într-o glumă. „Numai dacă va calcula ea procentele!”, a spus tatăl lui. VEZI SI GALERIE FOTO