O sarcină nedorită a dat planurile peste cap femeilor din toate timpurile, dar şi partenerilor implicaţi în procesul respectiv. Dacă în prezent nu mai sunt probleme cu evitarea unei sarcini nedorite, în trecut, femeile au recurs la metode care mai de care pentru a nu rămâne însărcinate. De cele mai multe ori însă, metodele se dovedeau ineficiente.
Secretul stă în respiraţie
În Grecia, de exemplu, acum câteva sute de ani exista crezul unui ginecolog conform căruia dacă femeile îşi vor ţine respiraţia spre finalul actului sexual, îşi vor provoca un strănut şi astfel lichidul seminal nu va ajunge în vagin. Tehnica a fost pusă în aplicare însă din păcate nu a avut rezultatul scontat.
Cele mai bizare metode de contracepţie folosite în urmă cu sute de ani
Buretele cu lămâie
O altă idee trăznită este reprezentată de zeama de lămâie îmbibată pe un burete şi apoi introdus în vagin pentru o perioadă. Ideea ce bază a acestei metodă constând în faptul că aciditatea lămâii va evita o posibilă sarcină. Această metodă, la fel ca şi cea de mai sus s-a dovedit a fi un adevărat fiasco.
Bumbacul şi coca cola
Nebunia bumbacului presupunea că este atât de plin de virtuţi încât este benefic inclusiv pentru a evita apariţia unei sarcini. Astfel, femeile foloseau bucăţi de bumbac, le introduceau în vagin astfel încât acesta să absoarbă lichidul seminal şi astfel se spera a se evita apariţia unui bebeluş nouă luni mai târziu.
Nici populara băutura răcoritoare Cola nu a trecut testul de contracepţie la care a fost supusă. Tot ce a reuşit cola să facă este să le transforme pe femeile ce au folosit-o făcându-le mult mai lipicioase, dar tot însărcinate.
Ceaiul din testicule de castor
Această idee vine din Canada, unde exista crezul că acest ceai are posibilitatea de a evita apariţia unei sarcini. De regulă se luau testicolele de castor, se uscau şi apoi se înmuiau în apă caldă preparându-se astfel o infuzie pe care femeile o consumau ulterior. Chiar şi aşa, testicolele de castor nu au trecut nici ele testul contracepţiei.