Categorie: Autor:

Cel mai TÎNĂR milionar român la Loto, RUINAT! Ce sumă imensă a reuşit să PIARDĂ în numai 3 ani!

Daniel Neculai Amariei, din localitatea suceveană Baia, a câştigat la vârsta de 17 ani premiul cel mare la Loto 6/49, de 1,3 milioane de dolari. În trei ani, a ajuns la sapă de lemn.

Povestea celui mai tânăr câştigător român la Loto 6/49 poate fi scenariul unui film bazat pe zicala “banii nu aduc fericirea”. Daniel Neculai Amariei, din comuna suceveană Baia, a câştigat în anul 2003, pe când avea doar 17 ani, marele pot la Loto: 1,3 milioane de dolari. Pentru că nu a ştiut să administreze mica avere, după mai puţin de trei ani, Daniel Neculai Amariei s-a trezit mai sărac decât era înainte de a da norocul peste el, scrie adevarul.ro.

Din banii câştigaţi, suceveanul le-a cumpărat celor patru fraţi câte un apartament, iar restul banilor „a reuşit” să-i risipească pe afaceri falimentare, pe tot felul de maşini scumpe, precum şi pe petrecerile stropite cu cantităţi considerabile de băuturi alcoolice.

Localnicii din Baia povestesc că toţi banii s-au dus rapid pe apa sâmbetei, deoarece tânărul a început „să-i arunce” în stânga şi-n dreapta. Daniel Neculai Amariei, fostul miliardar din Baia, nu a mai fost văzut de ani buni prin localitatea natală. Foştii lui consăteni nu mai ştiu mare lucru despre el, doar că locuieşte undeva prin Fălticeni, într-un apartament modest.

Afacerile falimentare, maşinile scumpe şi petrecerile cu nemiluita l-au ruinat

Averea dobândită fără muncă de bucovinean a adus totodată şi ghinionul în familia sa. La scurt timp, între părinţii lui Daniel Neculai Amariei au început să apară certuri tot mai dese, care au dus până la urmă la divorţ. Casa părintească a tânărului a fost vândută, sătenii din Baia aducându-şi şi acum aminte cum mama lui Dan a căzut în patima alcoolului, acesta fiind motivul pentru care tatăl fostului miliardar a decis să se separe de aceasta şi să plece de acasă.

Dan Amariei, tatăl lui Daniel Neculai, a investit o parte din banii câştigaţi de fiul său într-o firmă de transport internaţional, precum şi într-o fermă de păsări, ambele afaceri fiind deschise la Timişoara, însă până în 2007, tatăl fostului miliardar a reuşit să falimenteze ambele afaceri. Cel mai tânăr câştigător de la Loto a mai cumpărat prin intermediul tatălui mai multe terenuri agricole în judeţele Timiş şi Iaşi, însă între timp le-a vândut şi pe acestea deoarece a rămas fără bani.

Localnicii din Baia au povestit că Daniel a cheltuit o sumă mare de bani pentru mai multe maşini. Le-a vândut pe toate ieftin după ce a făcut un accident, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, şi a rămas fără permis de conducere. Două Audi A6, un BMW 320, un Hyunday, un Mercedes sunt doar câteva din maşinile pe care Daniel şi le-a achiziţionat după ce a pus mâna pe marele pot.

“Schimba maşinile ca pe ciorapi, iar petrecerile erau la ordinea zilei, de parcă banii câştigaţi aveau să nu se mai termine”, a spus unul dintre vecini pentru presa locală.

Consătenii lui Daniel îşi amintesc cum, în iarna anului 2003, tânărul a câştigat la Loto 6/49 suma de 42,5 miliarde de lei vechi, echivalentul a 1,3 milioane de dolari. La început nu avea bani nici de tren pentru a merge la Bucureşti să-şi ridice premiul. A fost nevoie să aştepte ca tatăl său să primească ajutorul social de la Primărie pentru a cumpăra un bilet spre Capitală. Dan era, în anul 2003, în clasa a X-a şi nu jucase în viaţa lui la Loto. Într-o zi, a mers împreună cu un coleg la o agenţie din localitatea Fălticeni, unde a completat cele 6 numere norocoase – 26, 30, 35, 40, 45, 49, pe care, după cum susţinea tânărul la acea vreme, le visase cu o noapte înainte.

În anul 2006, Daniel a început construcţia unei vile de mari dimensiuni, însă nu a reuşit să o mai finalizeze şi a vândut-o după mai puţin de un an unui bărbat din Fălticeni. Foştii săi vecini sunt mulţumiţi de faptul că fostul miliardar s-a mutat, deoarece în perioada în care îşi făcea veacul prin Baia organiza tot timpul petreceri, muzica fiind aproape mereu la maximum.

“După ce Dan (tatăl miliardarului) s-a mutat la Timişoara, iar cei cinci copii au plecat la Fălticeni, în casa din Baia a rămas doar soţia care a dat în patima alcoolului, vânzând totul de prin casă pentru un pahar de băutură. Cât timp aveau bani, petrecerile se ţineau lanţ, dar cum nu au ştiut ce să facă cu ei, aceştia s-au risipit repede, iar ei au rămas pe drumuri, fiind nevoiţi să vândă până şi căsuţa în care locuiau înainte de a da norocul peste ei”, a povestit Tudor Acatrinei, un localnic din Baia.

După estimările localnicilor, a tocat toţi banii în trei ani de la câştigarea marelui pot la Loto 6/49.