Cei care au bătut-o pe jandarmerița Ștefania Nistor la protestul din 10 august, condamnați la închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă. Reacția jandarmeriei / UPDATE

Sentință în cazul femeii jandarm care a fost bătută la protestul din 10 august 2018. Judecătoria Sectorului 1 a decis ca bărbații acuzați că au agresat-o pe Ștefania Nistor să fie condamnați la închisoare cu suspendare. Pedepsele sunt cuprinse între 1 an și 2 ani și 8 luni, iar femeia ar trebui să primească daune de 10.000 de euro. Hotărârea nu este definitivă.

UPDATE, ora 12.39: Jandarmeria Română a avut o primă reacție după decizia judecătorilor. ”Am luat cunoștința de sentinţa, e bine ca e condamnare penala, dar instanța a decis suspendarea executarii. O să stabilim strategia procesuală și vom folosi instrumentele legale ca sa apăram Jandarmeria și persoanele implicate”,a transmis Jandarmeria, prin purtătorul de cuvânt al instituției, Sorin Despina, conform Antena 3.


Pedepsele primite de agresorii Ștefaniei Nistor

Doi dintre cei 7 agresori ai femeii au fost condamnați pentru uz de armă fără drept, după ce i-au furat arma. De asemenea, indivizii nu mai au voie să participe timp de 5 ani la proteste, la adunări publice sociale, culturale sau sportive.

Instanța a mai dispus ca inculpații să presteze muncă în folosul comunității în cadrul Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, la Administraţia Cimitirelor sau Crematoriilor Umane sau în cadrul Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare sau la Arhiepiscopia Bucureştilor, transmite Digi 24.

Ștefania Nistor, bătută la protestul din 10 august

Ștefania Nistor a fost lovită de mai mulți protestatari în cadrul incidentelor violente din 10 august 2018. Ea a fost prinsă în mulțime alături de un alt jandarm și a a fost nevoie de intervenția altor protestatari pentru a o salva din mâinile oamenilor furioși.

Jandarmeria a anunțat că femeia a fost internată cu suspiciune de fractură la coloana cervicală, însă a fost externată după câteva zile și a părăsit spitalul pe propriile picioare.

„Femeia jandarm este bine, s-a ridicat, a comunicat. Am vorbit cu cei doi jandarmi, printre care şi o domnişoară de 23 de ani care este bine. Era pansată, avea o arsură. (…) Nu are factură de coloană, nu este la Terapie Intensivă, e pe secţia de Chirurgie. (…)

Am văzut imaginile, ei sunt bine, mă aşteptam la cu totul altceva”, a declarat, în 11 august, ministrul Sănătăţii de la acea vreme, Sorina Pintea, în cadrul unei vizite la Spitalul Floreasca.

Taguri: Proteste