Mâine, 7 ianuarie, se prăznuiește sfântul Ioan Botezătorul, astfel că se spune o rugăciune specifică pentru acesta. De asemenea, astăzi enoriașii respectă cu strictețe tradițiile și obiceiurile rămase de la bunici și părinți, pentru a avea noroc și belșug. „Sfântul Ioan este ultimul şi cel mai de seamă prooroc al Vechiului Testament, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului Iisus Hristos.
Sfâtul Ioan Botezătorul este o personalitate de excepţie, gata de jertfă, suflet nobil cu o ţinută morală vrednică de admiraţie, necruţător cu cei păcătoşi , chiar şi cu regele din acea vreme Irod Antipa, care trăia în desfrâu cu Irodiada, soţia fratelui său vitreg.”
Biserica sărbătorește an de an pildele rămase în urma ultimului sfânt din Vechiul Testament. De asemenea, se amintește și de: Zămislirea Sfântului pe 23 septembrie, pe 24 iunie Naşterea Sa, pe 29 august Tăierea Cinstitului Său Cap, pe 24 februarie Prima şi cea de a Doua Aflare a Capului Său, pe 25 mai cea de-a Treia Aflare a Capului, iar pe 7 ianuarie Soborul Sfântului.„O, Mergătorule înainte al Domnului și Botezătorule al lui Hristos, mari și multe sunt vredniciile date ție de la Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost proorocit. Tu, după făgăduința și proorocie îngerească, te-ai și născut. Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatălui tău s-a pecetluit.
Tu, din copilărie, în pustie ai viețuit și, ca o pasare a cerului, desăvârșit neagoniseala ai iubit, cu agurida și cu miere sălbatică te-ai hrănit. Tu ai fost crinul cel cuvântător al văilor și al pustiilor, care în loc de podoaba hainelor, cu darul cel de sus îmbrăcând trupul tău, cu peri de cămilă l-ai acoperit. Tu ai fost glasul care a strigat în pustie și calea Domnului o ai pregătit. Tu, cu duhul și cu puterea lui Ilie, în lume te-ai arătat și nelegiuirea lui Irod și a tuturor celor asemenea lui ai mustrat. Tu ești martorul cel preavestit al Preasfintei și de viața făcătoarei Treimi. Tu pe Mântuitorul către mulțimea popoarelor L-ai mărturisit și cu degetul tău L-ai arătat pe Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii. Tu, de către însuși Domnul, mai mult decât prooroc ai fost mărturisit și după Născătoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om născut din femeie. Amin!”