Ce se va întâmpla la mormântul Mădălinei Manole, la 9 ani de la moartea artistei! Decizia familiei

Daniel Scripcaru    Cristiana Astefanoaiei   
in Stiri de ultima ora
10/07/2019, 11:25
Ce se va întâmpla la mormântul Mădălinei Manole, la 9 ani de la moartea artistei! Decizia familiei GALERIE FOTO
9 ani de la moartea Mădălinei Manole

Pe data de 14 iulie se împlinesc 9 ani de la moartea regretatei cântărețe Mădălina Manole! Rudele, prietenii și fanii ei nu au uitat-o și vor merge ca de fiecare dată la mormântul artistei din cimitirul Bolovani, din orașul Ploiești. Va avea loc și o slujbă de pomenire.

Se împlinesc 9 ani de moartea Mădălinei Manole

”Se va ține o slujbă de pomenire la biserică, apoi vom merge la cimitir. Am pregătit deja încă un tablou cu ea, al nouălea, pe care-l vom duce la mormânt. Am vorbit deja cu familia ei să ne vedem în această sâmbătă”, a declarat pentru Libertatea Daniel Gheorghe, cel mai mare fan și un prieten apropiat al Mădălinei.

Daniel nu a renunțat nici la scrisorile pe care le scrie în fiecare an când se apropie ziua de 14 iulie. ”Fată dragă, nu am înțeles nicidecum de ce Dumnezeu te-a chemat atât de devreme la el. Însă vreau să știi că nu te-am uitat, că mă gândesc la tine și că mi-e dor”, a scris el.

9 ani de la moartea Mădălinei Manole
9 ani de la moartea Mădălinei Manole

Rudele și prietenii vor merge la mormântul Mădălinei Manole cu flori , candele și un tablou

Rudele, prietenii și fanii vor merge la mormântul artistei cu flori, candele și se vor ruga pentru sufletul celei care a fost Mădălina Manole. Artista s-a otrăvit pe data de 14 iulie 2010, după ce a băut Furadan, o otravă foarte puternică, care s-a dovedit a fi fatală pentru vedetă.

În dimineața zilei fatidice, Mădălina Manole a fost găsită moartă în holul casei sale, chiar de ziua ei de naștere. De atunci, în fiecare an, familia, prietenii și fanii cântăreței o comemorează pe ”fata cu părul de foc” la biserică și la cimitir.

Rudele Mădălinei Manole nu și-au mai văzut nepotul de când mama sa s-a stins din viață. Soțul artistei refuză și acum să lase copilul să ia legătura cu famili mamei sale. Mama Mădălinei Manole a murit cu focul lui Petru Mircea junior, iar tatăl artistei așteaptă momentul când își va vedea nepotul. ”El e tot ce ne-a rămas de la Mădălina. Așteptăm ziua în care vom putea să-i spunem că noi suntem rudele lui”, a mărturisit el.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles