Cei care au primit vouchere de vacanță și nu au reușit să le folosească riscă să scoată sume importante de bani din buzunar dacă nu le returnează cât mai repede. Cei de la Ziarul de Iași arată că Direcția de Asistență Socială încearcă să recupereze până la sfârșitul lunii viitoare 8.300 de seturi de vouchere de vacanță care nu au fost folosite de persoane din județ.
8.300 de de vouchere de vacanță au fost acordate anul trecut, în noiembrie, unor persoane cu handicap din județul Iași. Acestea trebuie să fie returnate până la 26 noiembrie.
„Acest beneficiu l-au primit toţi angajaţii până acum, din toate instituţiile subordonate, dar, după verificări, s-a constat că nu toate au fost folosite, şi asta s-a întâmplat mai ales în cazul angajaţilor din mediul rural”, a declarat Tiberiu Bantaş, purtătotul de cuvânt al DGASPC Iaşi. Acesta a precizat că valoarea totală a voucherelor se ridică la 12.035.000 lei, ţinând cont că valoarea unui singur set de vouchere este de 1.450 lei.
Legislația arată că angajatul are obligaţia să restituie angajatorului voucherele de vacanţă neuitilizate ori necuvenite la sfârşitul perioadei de valabilitate sau în cazul încetării contractului de muncă. „Potrivit adresei pe care am trimis-o în toate unităţile, DGASPC este nevoită să se adreseze instanţei de judecată în vederea recuperării contravalorii voucherelor de vacanţă necuvenite sau nefolosite şi care nu au fost returnate conform termenului legal”, a adăugat Tiberiu Bantaş.
Regula este valabilă însă pentru toți angajații la stat din țară, nu doar din județul Iași. Așadar, cei care nu au folosit voucherele și nici nu apucă să le dea înapoi angajatorului, vor fi nevoiți să plătească o sumă de 1.450 de lei, cât au valorat tichetele de vacanță.