Ce se întâmplă cu un copil care nu se încadrează în tranșele de vârstă ca să meargă la școală! Decizie de ultimă oră a MEC

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
04/02/2020, 15:55
Ce se întâmplă cu un copil care nu se încadrează în tranșele de vârstă ca să meargă la școală! Decizie de ultimă oră a MEC GALERIE FOTO
Se schimbă metodologia în Educație. Sursa foto - hepta.ro

Ministerul Educației vrea să aibă reguli clare și toată lumea si știe ce se întâmplă cu un copil care nu se încadrează în tranșele de vârstă ca să meargă la școală! Astfel, reprezentanții ministerului au lansat în consultare publică Metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar următor.

Ce se întâmplă cu un copil care nu se încadrează în tranșele de vârstă ca să meargă la școală!

Pe lista de discuții, pe lângă repartizarea elevilor în clasele pregătitoare şi felul în care este făcută aceasta, se mai află și soluţionarea situaţiilor excepţionale ale copiilor care nu se încadrează în tranşele de vârstă prevăzute de metodologie.

Astfel, copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 pot fi înscrişi, la cerere, în clasa pregătitoare, dacă o evaluare a dezvoltării psihosomatice atestă că sunt pregătiţi.

Decizie de ultimă oră a MEC

„Principalele noutăţi incluse în proiectul de metodologie vizează constituirea formaţiunilor de elevi în clasa pregătitoare, precum şi soluţionarea situaţiilor excepţionale ale copiilor care nu se încadrează în tranşele de vârstă prevăzute de metodologie.

Astfel, constituirea formaţiunilor de elevi se face după finalizarea procesului de înscriere, conform calendarului, în baza unei proceduri elaborate la nivelul unităţii de învăţământ şi aprobate de Consiliul de administraţie, procedură care să asigure transparenţă, echitate, nondiscriminare şi incluziune”, arată MEC, într-un comunicat de presă.

De asemenea, situaţiile excepţionale ale copiilor care nu se încadrează în tranşele de vârstă prevăzute de metodologie vor fi analizate şi soluţionate de Comisiile judeţene/Comisia municipiului Bucureşti, în baza unor proceduri proprii.

De remarcat că în metodologie se arată că părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv pot să-şi înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare cu o condiție.

Copiii trebuie să facă dovada unei dezvoltări psihosomatice corespunzătoare. Părinţii copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul şcolar 2020-2021, sau ai celor pentru care evaluarea arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare vor fi consiliaţi în vederea înscrierii copiilor la grădiniţă, în grupa mare.

În metodologie se prevede că, în cazul în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât al locurilor disponibile, se aplică mai multe criterii de departaje, generale şi apoi specifice. „Criteriile specifice de departajare (…) nu pot fi discriminatorii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările ulterioare, şi trebuie să ţină cont de faptul că toţi copiii au drepturi egale de acces la educaţie, indiferent de condiţia socială şi materială, de sex, rasă, naţionalitate, confesiune”, precizează MEC.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×