Trupul neînsuflețit al lui Cornel Galeș ar putea fi repatriat mai devreme dacă fosta iubită, Viviana Mantoiu, ia această decizie. Cel mai probabil sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului soț al artistei Ileana Ciuculete va fi transportat cu mașina.
Cornel Galeș, fostul soț al cântăreței de muzică populară, Ileana Ciuculete, și-a pierdut viața într-un accident rutier în Valencia, Spania, în prima zi a lunii decembrie. După ce s-a confirmat că trupul neînsuflețit este al lui Cornel s-au început procedurile de repatriere.
Viviana Mantoiu, fosta iubită a bărbatului, s-a ocupat de recunoașterea de la morgă, dar și de repatriere. Un prieten de-al lui Cornel Galeș spune că procedurile de repatriere sunt anevoioase și costisitoare, dar nu este exclus ca trupul neînsuflețit să ajungă în România mai devreme de 10 decembrie.
Același prieten a mărturisit că nu s-au pus la punct toate detaliile legat de modalitatea transportării trupului neînsuflețit al bărbatului care și-a pierdut viața în Spania. Prietenul lui Cornel este de părere că transportul cu mașina este cea mai bună variantă.
„Încă nu știm cum va fi adus. Probabil că va fi transportat cu mașina, este cea mai convenabilă variantă, într-un sicriu cu aer condiționat.
Am înțeles dacă va fi adus cu avionul, așa cum e procedura, va fi închis în sicriu de zinc și nu mai poate fi descoperit deloc. Decizia este la Viviana”, a declarat prietenul lui Cornel Galeș, scrie wowbiz.ro.
În situația în care se va alege transportul cu un dric din Valencia, mașina va pleca cu două zile mai devreme. Prin urmare, trupul neînsuflețit al lui Cornel Galeș va ajunge în România mai repede de 10 decembrie.
„O să facă vreo două zile pe drum. Se va apela la această variantă dacă cei de la firma care se va ocupa de transport vor garanta că totul va fi în regulă cu sicriul dotat cu aer condiționat”, a mai spus prietenul lui Galeș.
„Cornel Galeș va fi adus în țară pe 10 decembrie, iar înmormântarea va avea loc pe 12 decembrie, la cimitirul Străulești, chiar lângă Zânica lui. Sunt ușurată, acum, că el se va întoarce aici, unde îi este locul, lângă Ileana lui”, a spus nașa de cununie a lui Cornel Galeș și a artistei Ileana Ciuculete, Doina Belu.