Premierul României, Viorica Dăncilă, este mai prost plătită acum faţă de salariul pe care îl avea ca europarlamentar. Înainte de a fi prim-ministru, Dăncilă câştiga net anual suma de 78.174 de euro, având un salariu lunar net de 6.515 euro.
Viorica Dăncilă este plătită, conform Legii salarizării unitare, cu un salariu lunar brut de 15.950 de lei. Asta înseamnă că în 2018, premierul a încasat un salariu lunar net în valoare de 9.330 de lei, undeva la 2.000 de euro. Suma pe care o încasează acum Dăncilă este, astfel, de trei ori mai mică faţă de cea pe care o avea ca europarlamentar.
În luna iunie, Viorica Dăncilă şi-a actualizat declaraţia de avere. Prim-ministrul are mai multe proprietăţi şi domiciliul în Videle, judeţul Teleorman. Astfel, premierul are în coproprietate cu Dăncilă Cristinel, soţul, două terenuri intravilane în județul Brașov, la Predeal şi la Giurgița, județul Dolj, acolo unde au şi un teren agricol
Aceştia deţin şi două apartamente, unul în Videle, Teleorman şi celălalt în Ploieşti, Prahova. Mai mult, soţii Dăncilă mai au o casă de vacanţă la Predeal şi o casă de locuit la Giurgiţa. Viorica Dăncilă conduce un Volkswagen Passat, an de fabricaţie 2014 şi deţine bijuterii în valoare de 5.000 de euro.
Cât câştigă prim-ministrul României Viorica Dăncilă reiese din declaraţia acesteia de avere şi are sume de bani în lei, euro şi dolari în depozite, conturi curente, fonduri de investiţii, după cum urmează 81.110 euro, 17.291 dolari și 247.298 lei. În ultimul an fiscal încheiat, Viorica Dăncilă a încasat 79.932 de euro, iar soţul acesteia, Cristinel Dăncilă a încasat 343.554 de lei, sumă de reprezintă salariu de manager la OMV Petrom S.A. – Piteşti.
La ultimul discurs, premierul României a anunţat că de la 1 ianuarie 2019 se măreşte salariul minim pe economie: „Discutăm în şedinţa de astăzi hotărârea de Guvern prin care majorăm salariul minim brut la 2.080 lei, respectiv, 2.350 de lei pentru angajaţii cu studii superioare şi cu un an vechime în domeniul acestor studii. Această decizie va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.