Ce salarii au jurații de la “Vocea României”. Câți bani iau Andra, Smiley, Tudor Chirilă și Irina Rimes

Victor Anghel   
în Stiri de ultima ora
17/12/2018, 12:31
Ce salarii au jurații de la “Vocea României”. Câți bani iau Andra, Smiley, Tudor Chirilă și Irina Rimes
Ce salarii au jurații de la “Vocea României”. Câți bani iau Andra, Smiley, Tudor Chirilă și Irina Rimes

Cel de-al optulea sezon al emisiunii “Vocea României” s-a încheiat weekendul trecut, iar finala a fost una extraordinară. S-au trăit emoții puternice și s-au scurs lacrimi de fericire și nu numai atât din partea concurenților, dar și din cea a juraților. Irina Rimes a izbucnit în plâns în timpul show-ului de la Pro TV, iar unii dintre cei care îi știu drama trăită alături de fostul soț au înțeles-o pe talentata cântăreață de peste Prut. După încheierea concursului mulți dintre fani s-au întrebat care este salariul celor patru jurați și, după o documentare atentă, vă oferim răspunsul în rândurile de mai jos.

Vă reamintim că Bogdan Ioan, unul dintre elevii lui Smiley, a fost cel care a obținut trofeul “Vocea României” 2018, dar și premiul cel mare, în valoare de 100.000 de euro. Tudor Chirilă a trasnmis un mesaj pentru tânărul artist și altul, pentru mentorul său; declarațiile pentru Smiley sunt savuroase.

Ce salarii au jurații de la “Vocea României”

Conform celor mai noi informații apărute în legătură cu salariul pe care îl are Andra ca jurat la “Vocea României”, ea ar câștiga undeva între 8.000–10.000 de euro pe lună. Sezonul din acest an a debutat pe 7 septembrie și s-a încheiat vinerea trecută, 14 decembrie. La această sumă pe care o obține de la “Vocea României” se adaugă una similară, pentru că soția lui Cătălin Măruță jurizează la Pro TV și emisiunea “Vocea României Junior”, a titrat bugetul.ro. Câștigurile sale se rotunjesc considerabil, pentru că tarifele de la spectacolele pe care cântăreața le susține ajung și la 6.000 de euro. Andra Măruță a fost plătită anul trecut cu 1.000 de lei pe minut la o cântare.

Smiley e unul dintre cei mai vechi jurați de la “Vocea României”

Smiley câștigă în fiecare an o mică avere! De la Pro TV ar primi pentru cele două show-uri din care face parte –jurat și antrenor la “Vocea României” și prezentator la “Românii au talent” – suma de 150.000 de euro. La aceasta se adaugă câștigurile anuale din concerte, care ar fi aproape 500.000 de euro, dar și cele din contractele de publicitate.

Pentru fiecare sezon în care jurizează “Vocea României”, Tudor Chirilă ar încasa 50.000 de euro, potrivit Libertatea. Salariul de actor însă este mult mult mai mic și a fost dezvăluit chiar de el la începutul anului trecut: 1.800 de lei pe lună.

Irina Rimes, cel mai nou jurat de la “Vocea României”

Despre suma de bani pe care o încasează Irina Rimes, cea care s-a alăturat echipei de la “Vocea României” în acest an, nu s-a vehiculat nimic, însă, având în vedere că ai ei colegi de jurizare sunt plătiți regește, cu siguranță și ea are o cifră cu multe zerouri.

Smiley, Tudor Chirilă, Andra, Pavel Bartoș și Irina Rimes pe scena de la “Vocea României”

La 27 de ani, Irina Rimes este cel mai tânăr jurat de la “Vocea României”, dar e foarte sigură pe ea. “Oi fi eu cel mai tânăr (n.r.: antrenor de la «Vocea României»), însă, am cumva în toată perioada asta de când activez în muzică și nu înseamnă doi ani, nu înseamnă nici cinci, ci înseamnă o viață întreagă – pentru că eu trăiesc și respir cu muzica de când mă știu – cumva mi-a adus niște cunoștințe și cred că e fix momentul potrivit în care eu să împartc aceste cunoștințe cu mai mulți oameni, cu toți cei cărora aș vrea să le spun cât de importantă este emoția și mesajul în muzică – poate chiar mai importantă decât alte aspecte.

Ori, pentru mine, vocea este cea care transmite, cea care te face să ți se ridice așa, părul de pe mâini în momentul în care rostești un cuvânt, îl cânți, cuvântul ăla trebuie să ajungă în suflet să schimbe măcar cinci procente din percepția ta despre viață. Și cred că ăsta este momentul potrivit să învățăm lumea să facă asta. Ori avem nevoie de ceva nou în lumea muzicii”, a mărturisit Irina Rimes într-un interviu acordat în vara acestui an.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×