Internetul face parte din rutina noastră zilnică, iar deseori nu apreciem existenţa lui. Este, însă, vulnerabil, iar „prăbuşirea” lui pentru o zi sau două nu este neapărat o posibilitate îndepărtată, potrivit BBC.
Motivul? Poate fi un atac informatic, o problemă de infrastructură sau chiar o acţiune a autorităţilor. Dacă internetul „ar fi redus la tăcere” timp de o zi sau două, se pare că impactul economic nu ar fi aşa semnificativ.
Majoritatea oamenilor ar simţi acele zile ca un weekend petrecut la munte sau într-o zonă fără acoperire. Unele companii ar putea avea chiar de câştigat de pe urma penei de internet, crescându-şi productivitatea, având în vedere că mulţi oameni, neavând altă ocupaţie, vor investi în servicii şi vor cumpăra bunuri.
Pe partea cealaltă, pentru ceilalţi care depind de internet pentru muncă, ar fi devastator. Aici putem să-i includem pe toţi care folosesc aplicaţii de pe internet pentru a-şi desfăşura activitatea.
Nu trebuie să uităm nici de consecinţele psihologice în cazul unei pene de internet. Cel mai probabil, internauţii au simţi un fel de anxietate pentru că nu ar putea să-şi îndeplinească obiceiurile zilnice care au legătură mediul online.
BBC aminteşte de un incendiu care, în 1975, a lăsat newyorkezii fără telefon fix, timp de 23 de zile. Un sondaj de opinie printre cei afectaţi a scos la iveală că ei s-au simţiti „izolaţi” şi „incomod” fără acest serviciu, iar atunci nici măcar nu exista Facebook-ul.