Categorie: Autor:

Ce s-a întâmplat cu Ionela Prodan, până în ultima clipă a vieții sale. Anamaria a povestit tot

Anamaria Prodan și-a protejat mama cât de mult a putut! Impresara a încercat să-i ascundă mamei sale cruntul diagnostic pus de medici. La patru luni de la trecerea în neființă a Ionelei Prodan, fiica ei a făcut declarații referitoare la comentariile răutăcioase apărute în ultimele luni de viață ale celei care i-a dat viață.

”Nu realizez dacă mă întrebi despre mama, cum nu realizez din 92 că nu mai e tata. E ciudat. Încerc să o sun pe mama și îmi dau seama că nu mai e. Am să păstrez pentru totdeauna numărul ei de telefon. Sunt niște trăiri pe care nu ai cum să le descrii. Eu știam tot. Mă bucuram de fiecare secundă. Știam că va pleca. Mă uitam și mă întrebam de ce. Îmi era ciudă că toți comentau urât despre ea. Un artist atât de mare precum a fost ea trebuia respectat. Am avut grijă să fie ferită de gurile rele. Nu a avut voie să știe ce a fost cu ea. Ea a aflat foarte târziu adevărul despre starea ei”, a spus Anamaria Prodan.

Anamaria Prodan i-a ascuns Ionelei Prodan diagnosticul pus de medici pentru a o proteja

Impresara nu realizează că marea artistă Ionela Prodan nu mai trăiește și se gândește mereu la ea. „Şi-a dorit tare mult să trăiască şi am crezut până în ultima secundă că o vor salva (n.r. medicii) (…). Atât de multă lume o iubea şi oamenii fugeau după maşină să o atingă, era o nebunie. Dădeam oamenii la o parte să ajung la mama, a iubit-o atâta lume, incredibil. Cea mai mare bucurie a ei am fost noi. Când ne vedea pe noi râzând, înflorea. Îmi spunea: «Eu când o să mor, o să merg în Rai, eu visez că acolo o să cânt!». Şi eu îi spuneam: «Mamă, dar mai ai timp!». A plecat atât de lin“, a mai mărturisit Anamaria, care i-a ascuns Ionelei Prodan boala de care suferea.

Ionela Prodan a murit, după ce s-a luptat o perioadă lungă de timp cu o boală cruntă. Se pare că mama impresarei Anamaria Prodan avea probleme grave la pancreas, iar artista de muzică populară și-a petrecut ultima perioadă a vieții mai mult prin spital.

Ionela Prodan s-a născut pe 6 octombrie 1947 și a copilărit pe malurile Dunării. Părinții artistei de muzică populară au crescut-o în Dăbuleni, județul Dolj. Ea a urmat la Universitatea din Craiova cursurile a două facultăţi – una dintre ele este Facultatea de Istorie – Cetatea Băniei fiind locul ei de formare intelectuală.

În 1970, Ionela Prodan s-a remarcat la Festivalul „Maria Tănase” din Craiova, unde a primit marele premiu. În anii ’90, ea a renunțat la cariera muzicală. Artista a fost realizatoare a emisiunii de folclor românesc „Din bucata mea de pâine” de la Radio România, apoi la Tele 7 abc, al emisiunilor „Îți mai aduci aminte, doamnă” și „Cântecul și casa lui”.

În perioada 2001 – 2004, Ionela Prodan a coordonat în cadrul Ministerului Culturii departamentul de promovare a culturii tradiționale. În noiembrie 2002, fostul președinte al României Ion Iliescu i-a conferit Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a. Iar în anul 2003, artistei i-a fost decernat Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor de către șeful statului român.

Datorită talentului și vocii sale inconfundabile, milioane de români i-au apreciat muzica. Artista a cântat în duet cu Ion Dolănescu, iar piesele sale au depășit granițele țării. Cântăreața de muzică populară a performat în fața celor mai importanți oameni de pe planetă la Casa Albă. În 2013, Ionela Prodan a primit titlul de reprezentant special pentru românii de pretutindeni din Ministerul Afacerilor Externe.