Cu toții am văzut florile superbe care au dus nunta prințului Harry cu Meghan markle la un alt nivel. Aranjamentele florale care au 130 de mii de dolari au făcut însă toți banii. VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO!
Dar ce s-a întâmplat după nunta regală cu florile respective? Acestea nu au fost aruncate, ci au făcut ziua mai frumoasă multor pensionare din azilele de bătrâni din Marea Britanie.
Toate florile au fost donate centrelor de îngrijire a vârstnicilor. Buchetele formate din degeței, bujori și trandafiri albi de grădină, multe dintre flori provenind din grădinile și parcurile de pe domeniile Coroanei și din Marele Parc de la Windsor, au umplut de parfum saloanele azilelor. “Astăzi am primit o livrare foarte specială. Buchete superbe realizate din florile de la nunta regală, pe care le-am oferit pacienților noștri. Multe mulțumiri lui Harry, Meghan și floristei Philippa Caddock. Căminul nostru miroase și arată superb. Un gest atât de frumos”, a fost scris pe contul de Facebook al unui centru de îngrijire vârstnici din St. Joseph.