Ce s-a întâmplat cu fetița de 2 ani dispărută în Bacău. Polițiștii au deschis dosar penal

Raluca Ogaru    Alexandra Chivu   
în Stiri mondene
24/04/2019, 14:42
Ce s-a întâmplat cu fetița de 2 ani dispărută în Bacău. Polițiștii au deschis dosar penal GALERIE FOTO
Polițiștii au deschis dosar penal

O fetiță în vârstă de 2 ani, din localitatea Blăgești, Bacău, a dispărut de acasă marți după-amaiză. Copila a fost găsită miercuri pe un câmp, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu.

Fetița de 2 ani dispărută în Bacău a fost răpită și aducă a doua zi chiar în fața casei sale

Conform spuselor acestuia, fetița era conștientă și a fost preluată de un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Bacău pentru evaluarea stării de sănătate, căci stătuse toată noaptea în frig, fiind îmbrăcată doar cu câteva hăinuțe. Anchetatorii spun că zeci de oameni au căutat-o marți, până noaptea târziu, împrejurul casei, fiind demarata o adevărată operațiune de căutare la care au participat polițiști, pompieri, jandarmi și voluntari.

„Am fost anunţaţi printr-un canal de comunicaţii special. Suntem de la un club de offroad din Bacău. Un ATV cu 4 maşini şi 8 persoane şi aşteptăm instrucţiuni de căutare al unui copil dispărut”, a declarat Romeo Andreiș, voluntar, potrivit stirileprotv.ro.

Ce s-a întâmplat cu fetița de 2 ani dispărută în Bacău. Polițiștii au deschis dosar penal
Ce s-a întâmplat cu fetița de 2 ani dispărută în Bacău

A fose sesizată Protecția Copilului

Oamenii legii bănuiesc că, după ce fetița a fost răpită din preajma casei, cel care a luat-o, ar fi adus-o în dimineața zilei de miercuri în apropierea casei, pe câmp. „Din fericire a fost găsită în viaţă şi am înţeles că o să meargă la spital pentru ceva investigaţii de rutină. Ne bucurăm că s-a terminat cu bine. A fost găsită undeva la 200 de metri de locuinţa proprie. Era într-o gaură învelită cu geaca pe care o avea asupra ei”, a explicat Teodor Angachi, voluntar.

Fata a fost dusă la spital, iar medicii spun că este în stare bună. De altfel, într-un comunicat, și oamenii legii precizează faptul că fetița nu era murdară și nu avea semne că ar fi petrecut noaptea sub cerul liber. De asemenea, a fost sesizată și Protecția Copilului pentru a verifica în ce condiții a dispărut copila de acasă.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×