Ce pensii au foștii spioni. SRI a dezvăluit câți bani încasează un muncitor după 25 de ani de muncă

Ce pensii au foștii spioni. SRI a dezvăluit câți bani încasează un muncitor după 25 de ani de muncă.

Pensia medie brută plătită în SRI este de 4.675 lei în luna iunie 2018. Totodată, vă informăm că la nivelul Serviciului Român de Informaţii există o singură casă de pensii, iar aceasta nu are subunităţi teritoriale. Datele privind numărul pensionarilor SRI din judeţul Iaşi, fondul de pensii alocat acestora, precum şi cuantumul celor mai mari 10 pensii din judeţ, excedează sfera informaţiilor de interes public, respectiv fac parte din categoria informaţiilor clasificate ori nepublice, iar diseminarea lor se realizează exclusiv în condiţiile art.33 din Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi securitatea naţională a României”, potrivit unui comunicat SRI.

Pensiile SRI se calculează la fel ca şi pensiile militarilor, a celor din administraţia penitenciarelor şi a poliţiştilor, potrivit legii nr. 223/2015

Potrivit legii, pensia de serviciu să se determine în procent de 65% din baza de calcul (media salariilor lunare brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie), pentru o vechime cumulată de cel puţin 25 de ani. Pe lângă pensia stabilită iniţial, pensionarii SRI mai primesc şi două tipuri de sporuri. Pentru fiecare an care depăşeşte această vechime se adaugă câte 1% din baza de calcul. De pensia de serviciu beneficiază şi cei cu o vechime cumulată de până la 25 de ani însă, în acest caz, cuantumul pensiei va fi diminuat cu 1% din baza de calcul, pentru fiecare an care lipseşte din această vechime, potrivit Libertatea.ro.

Citște și: Cu cât a majorat Guvernul punctul de pensie

Pensia medie brută plătită în SRI este de 4.675 lei în luna iunie 2018. Totodată, vă informăm că la nivelul Serviciului Român de Informaţii există o singură casă de pensii, iar aceasta nu are subunităţi teritoriale. Datele privind numărul pensionarilor SRI din judeţul Iaşi, fondul de pensii alocat acestora, precum şi cuantumul celor mai mari 10 pensii din judeţ, excedează sfera informaţiilor de interes public, respectiv fac parte din categoria informaţiilor clasificate ori nepublice, iar diseminarea lor se realizează exclusiv în condiţiile art.33 din Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi securitatea naţională a României”, arată SRI

Pensiile SRI se calculează la fel ca şi pensiile militarilor, a celor din administraţia penitenciarelor şi a poliţiştilor, potrivit legii nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat.

Potrivit legii, pensia de serviciu să se determine în procent de 65% din baza de calcul (media salariilor lunare brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie), pentru o vechime cumulată de cel puţin 25 de ani. Pe lângă pensia stabilită iniţial, pensionarii SRI mai primesc şi două tipuri de sporuri. Pentru fiecare an care depăşeşte această vechime se adaugă câte 1% din baza de calcul. De pensia de serviciu beneficiază şi cei cu o vechime cumulată de până la 25 de ani însă, în acest caz, cuantumul pensiei va fi diminuat cu 1% din baza de calcul, pentru fiecare an care lipseşte din această vechime.

Taguri: pensiiSRI