Ce pensie minimă primești dacă nu ai cotizat deloc. Suma pentru anul 2020

Dan Suta   
în Stiri de ultima ora
19/01/2020, 17:54
Ce pensie minimă primești dacă nu ai cotizat deloc. Suma pentru anul 2020
Pensie minimă de 704 lei pentru anul 2020. Sursa foto: hepta.ro

Ce pensie minimă poți primi dacă nu ai cotizat deloc la ea? Guvernul a stabilit prin lege suma pe care românii pensionari o vor primi în anul 2020, iar aceasta va rămâne 704 lei.

Pensie minimă de doar 704 lei în 2020

Pensionarii trăiesc cu sufletul la gură de la o lună la alta, neavând nicio garanție că vor trăi mai bine, căci declarațiile se schimbă mai des ca lunile din calendar.

Astfel se face că, după cum a decis guvernul, pensia minimă va fi înghețată în acest an, iar ea va rămâne în continuare la 704 lei.

Violeta Alexandru: „Cuantumul trebuie să rămână același”

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a spus că suma nu va crește în acest an, după ce au existat mai multe promisiuni că aceasta ar putea fi majorată cu 50 de lei.

Ministrul a declarat că statul le oferă prea puțin celor care au aceste venituri, conștient că suma de 700 de lei nu acoperă mare lucru într-o lună. Cu toate acestea, Violeta Alexandru susține că nu sunt bani nici măcar pentru o majorare cu 50 de lei a acestei pensii minime.

943.000 de persoane beneficiază de indemnizația socială de 704 lei, denumită pensie minimă acordată de stat.

„Cu privire la pensia minimă, în acest moment, plafonul este acelaşi din anul anterior, aprecierea noastră a fost că în raport cu presiunea pe bugetul pe 2020 cuantumul trebuie să rămână acelaşi, vorbim de 704 lei”, a declarat Violeta Alexandru.

„Principiul pe care-l aplicăm în ceea ce priveşte sumele prevăzute pentru pensii, aşa cum cunoaşteţi, se axează pe contributivitate. Acesta este principiul corect pe care ne axăm în toate estimările pe care le-am prins în buget şi ne vom ţine de ele”, a completat doamna ministru.

Astăzi, reprezentanții guvernului Orban au declarat pentru presă că nu sunt bani nici pentru majorarea pensiilor cu 40%, promisă pentru luna septembrie.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×