Sfântul Nicolae s-a născut în jurul anului 280, în localitatea Patara din sudul Asiei Mici, Turcia de astăzi, în ținutul Licia (cunoscut și ca Lichia), Antalya de azi.
Sfântul Nicolae este cel mai popular și mai iubit dintre sfinții Bisericii, fie ea ortodoxă sau catolică.
A plecat la dreapta Domnului în jurul anului 345 după o viață petrecută în sfințenie și slujire a lui Dumnezeu. A fost în timpul trecerii prin această lume, și a rămas și după plecare la cele sfinte, acolo, sus, în ceruri, ocrotitor al tuturor nevinovaților acuzați pe nedrept, al negustorilor, al călătorilor, al fetelor nemăritate, dar și al mireselor, și, în mod special, al copiilor mici.
În vechime a salvat o corabie, pe care se afla în drum spre Locurile Sfinte, de nimicirea într-o furtună apocaliptică, a înviat un marinar de pe acea corabie, care căzuse de pe un catarg și se zdrobise de punte, la fel cum a înviat și trei copilași uciși de un hangiu lacom de bani.
S-ar fi aflat la hanul acelui nemernic, în drum spre primul Conciliu Ecumenic, la Niceea (Turcia) și, înștiințat de Dumnezeu în vis, a coborât neîntârzâiat în beciul unde ascunsese criminalul corpurile copiilor. A făcut semnul crucii și copiii au înviat.
Este considerat și „Făcător de minuni”, cei care cred nesmintit și cu mare deschidere a sufletului în el stând martori miracolelor sale.
Sfântul Nicolae a izbăvit trei oameni condamnați pe nedrept la moarte. Erau într-o închisoare din Constantinopol și urma ca a doua zi să fie decapitați.
L-au chemat în rugăciuni aprige pe Sfântul Nicolae în ajutor și îndată „făcătorul de minuni s-a arătat în vis împăratului Constantin și l-a învățat că nu cei trei condamnați de el erau vinovați și i-a spus că numai din invidie au fost pârîți cum că ar niște răzvrătiți vrednici de moarte.
Și prin această vedenie i-a eliberat Sfântul de la condamnarea la moarte” (crestinortodox.ro).
Multe sunt minunile săvârșite de Sfântul Nicolae în vechime și cunoscute prin scrierile religioase, dar la fel de multe sunt și minunile coborâte de la Sfânt în vremuri mult mai apropiate de noi.
Documentate, certificate de martori, dar puțin cunoscute. Alwan Abdul Nasser este un libanez de 47 de ani, stabilit în România de peste 16 de ani. Era deja căsătorit cu Gabriela, încă de la Beirut, unde se cunoscuseră cu mai mult de 22 de ani în urmă, unde se căsătoriseră și unde li se născuseră primele două fete.
Au venit în România, s-au stabilit în satul Costești de lângă Buzău. Și au mai făcut încă trei fete! Și trei băieți!! Toți 8 copii toți botezați în rit ortodox: fetele Sara (22 de ani), Maria (20), Florentina (16), Rania (13), Diana (9) şi băieţii Ahmed Vasile (9 ani), Emil Issa (8) şi Mustafa Mihai Gabriel (3).
În urmă cu 6 ani, Abed, cum îi spun prietenii, arab musulman, a hotărât să treacă el însuși la religia noastră și a fost botezat cu numele Sfântului Nicolae de preotul Emil Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii Sfântul Gheorghe Nou, biserica de la kilometrul zero din București, ultima ctitorie – și singura din Capitală – a domnitorului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714).
În octombrie 2016, Nicolae Abed a suferit un grav accident de circulație, a dat pur și simplu un tir peste mașina sa, și a intrat în comă, cu leziuni severe la cap și la bazin. Medicii nu-i acordau decât cel mult 10 la sută șanse de supraviețuire, dar și în acest caz fericit, era foarte mare probabilitatea să rămână toată viața o legumă.
Ce s-a întîmplat? Povestește chiar nașul său, la propriu și la figurat, preotul Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, într-o postare pe facebook din 9 noiembrie 2016:
„Dragii noștri prieteni, mulți dintre voi m-ați întrebat cum se simte finul meu și fiul meu duhovnicesc Nicolae Abed, libanezul care în urmă cu câțiva ani l-a primit pe Hristos și căruia am avut bucuria de a-i fi naș de Botez…
După cum v-am anunțat, Nicolae a suportat în urmă cu zece zile un cumplit accident de circulație… Vă spuneam atunci că medicii îi dădeau puține șanse de supraviețuire, spunându-ne că numai Dumnezeu îl mai poate salva…
Împreună cu colegii preoți, am săvârșit atunci Taina Sfântului Maslu, rugându-l pe Sfântul Nicolae, la mâna sa cea draptă din biserica Sfântul Gheorghe Nou, să-i cruțe viața…
Ne gândeam cu toții și la cei opt copilași pe care îi are Nicolae împreună cu soția lui Gabriela, toți botezați în rit ortodox… El este singurul întreținător al familiei, iar mama care îi ajută familia este biserica…”.
„La numai o jumătate de oră după sfânta slujbă, fata lui mai mare – Sara – striga de bucurie spunându-ne că tatăl ei a ieșit după trei zile din comă și este perfect lucid… Între timp am fost de mai multe ori în vizită la spitalul Sfântul Pantelimon, secția reanimare, unde se afla Nicolae…
Astăzi, l-am vizitat l-a salonul unde a fost mutat, la secția ortopedie, urmând ca luni să suporte o intervenție chirurgicală la piciorul drept… Cu lacrimi în ochi, plângând în hohote, Nicolae mi-a spus cine i-a salvat viața!”
„«Nașule, în timp ce eram în comă mi s-a arătat Sfântul Nicolae îmbrăcat în veșminte strălucitoare, așa cum este el în icoană, m-a luat de mână, m-a binecuvântat și mi-a spus că trebuie să revin, căci preoții prin rugăciuni mă vor ajuta… Și atunci m-am trezit din comă…».
Nicolae Abed mi-a mărturisit că nu va uita niciodată această minune a Sfântului Nicolae și că, el care a fost musulman, îi va mărturisi pe Domnul Hristos și pe Sfântul Nicolae câte zile va mai avea de trăit pe acest pământ …”
O altă minune a Sfântului Nicolae, certificată de nenumărați martori, s-a petrecut pe 31 decembrie 1956, în localitatea ruseasca Kuibâșev (acum Samara), pe strada Cikalov nr. 84. Era noaptea Anului Nou și, conform ortodoxia.rol.ro, un Revelion s-a transformat într-o isterie de masă, potrivit oficialităţilor, sau într-o mare minune, potrivit credincioşilor.
Una dintre invitate, Zoia Karnauhova, de 21 de ani, muncitoare fruntașă la o fabrică de ţevi din Kuibâșev, îşi aştepta iubitul, Nikolai, dar acesta întârzia. Invitată la dans, Zoia, cam supărată şi fără să se gândească prea mult, a zis:
„Bine! Dacă nu-l am pe Nikolai al meu, o să dansez cu Nikolai Ciudotvoreţ!” (n.a. – Nicolae Făcătorul-de-minuni) şi a luat în brațe o icoană a Sfântului Nicolae, a strâns-o la piept şi a început să danseze cu ea. Certată de prieteni să nu glumească așa, Zoia, atee convinsă, a bravat: „Dacă există Dumnezeu, să mă pedepsească!” .
În secunda următoare s-a auzit un vuiet înfricoşător şi o străfulgerare orbitoare, ca de bliț foto sau de fulger, a sfâșiat camera.
Zoia a rămas încremenită ca o statuie din piatră, deși avea puls și i se puteau auzi bătăile inimii! Prietenii au chemat Salvarea, au venit mai multe rânduri de medici, dar niciunul n-a reușit să deslușească misterul. Zoia era tare ca piatra, niciun ac de seringă nu a reușit să pătrundă în corpul ei!
Nu au reușit nici să o miște, a rămas așa, împietrită, cu icoana la piept, 4 luni! 128 de zile numărate! Păzită cu strășnicie de Miliție, ca să descurajeze pelerinajul la „sfânta minune”. Păi de minuni religioase avea nevoie puterea comunistă?! Un milițian a albit instantaneu într-o noapte când s-au auzit țipete sfâșietoare din corpul împietrit!
Au vizitat-o mai multe delegații de oameni de știință, diferiți „vraci”, fețe bisericești, mitropolitul guberniei, pe nume chiar Nicolae, apoi însuși Patriarhul bisericii ortodoxe ruse, Alexei I. N-a reușit nimeni să dezlege misterul.
Se povestește că înainte cu 3 zile de Bunavestire, un bătrân cu barbă lungă, albă a vrut să intre la Zoia. Milițianul de pază nu l-a lăsat. A revenit a doua zi. Nu i s-a permis vizita nici atunci. De Bunavestire a prins un moment în care milițianul era la toaletă și a intrat în casă.
Milițianul l-a auzit întrebând-o pe Zoia „Așadar ai obosit de atâta stat în picioare? Te căiești pentru că ai luat în derâdere cele sfinte?”. A intrat val-vârtej în cameră, dar în afară de „statuie” nu mai era nimeni!
În ziua de Paşti, 23 aprilie 1957, Zoia a revenit brusc la viaţă! Primele cuvinte, printre sughițuri de plâns, au fost: „Lumea moare din pricina păcatelor! Rugaţi-vă, aveţi credinţă!”. Întrebată cine fusese bătrânul care o vizitase și care dispăruse așa misterios, Zoia a arătat spre icoana Sfântului Nicolae.
Autoritățile comuniste au încercat să muşamalizeze toată „minunea” și nu se mai știe nimic de Zoia. S-a spus ba că ar fi murit după 3 zile, ba că a fost închisă într-un ospiciu pentru bolnavi psihic și a murit acolo, ba că a fost dusă la o mânăstire de unde nu a mai ieșit niciodată…
Misterul nu a fost dezlegat nici până în ziua de azi. În anul 2009 a fost făcut și un film despre acest fenomen cunoscut sub denumirea de „încremenirea Zoiei”. S-a numit „Minunea” („Ciudo” în rusește), scenariul a fost semnat de Iuri Arabov, regia de Alexandr Proșkin.