Un nor uriaș încărcat cu praf saharian va ajunge în acest zile în România după ce a cuprins mai multe țări din Europa. Masa de aer încarcată cu particule de praf din Algeria nu reprezintă însă un motiv de îngrijorare pentru români, după cum susțin meteorologii.
ANM anunță că norul de praf saharian se află deja în Romania, de marți. Prezența acestuia va putea fi observată mai ales în regiunile vestice, nord vestice și la munte.
„In perioada 23-28 aprilie circulatia aerului preponderent din sector sudic va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer incarcata cu particule de praf de origine sahariana, inspre sudul, estul si centrul Europei”, a declarat meteorologul de serviciu al ANM pentru Ziare.com.
Acesta a precizat că în țara noastră concentrația particulelor de praf va fi redusă. „In aceasta perioada va ploua temporar in regiunile de la sud si vest de tara noastra, iar ploile vor determina depunerea prafului, astfel incat concentratia particulelor de praf care urmeaza sa ajunga deasupra Romaniei va fi redusa”, a precizat meteorologul.
Urmările norului de praf care va trece peste țara noastră pot fi văzute deja în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil miercuri, în regiunile vestice, nord vestice și la munte, iar spre finalul săptămânii, mai ales în jumătatea de vest a țării.
Românii se vor trezi cu mașinile murdare de un praf roșiatic, iar ploaia l-ar putea transforma într-un noroi de aceeași culoare, care ăi va face pe români să meargă cu mașinile la spălătoriile auto. Patronii acestor mici afaceri sunt singurii care se pot bucura de un astfel de fenomen meteorologic venit în România tocmai din îndepărtata Sahara, deoarece șoferii vor lua cu asalt spălătoriile, mai ales că vine Paștele, iar autoturismele trebuie să arate impecabil și ele.