Actrița și cântăreața, Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu câteva luni și a făcut chimioterapie în Paris, Franța, tratament care i-a afectat și mai mult starea de sănătate. După ce a făcut embolie pulmonară și a trebuit să mai rămână internată în spital, acum actrița vine cu o veste bună după ce o substanță nocivă îi făcea rău.
Actrița, Rona Hartner a ajuns în urmă cu câteva zile la spital pentru că starea ei de sănătate s-a agravat și nu se simțea bine. Medicii au descoperit faptul că, actrița are o reacție alergică la unul din medicamentele pe care le lua în chimioterapie. „Am o veste foarte bună. Un produs care era foarte dificil pemntru chimioterapie a fost scos și voi suporta mult mai bine chimioterapia”, a spus aceasta într-un video de pe Facebook.
Vedeta a spus că medicii au descoperit la ce substanță nocivă organismul ei nu a reacționat bine și au hotărât să o elimine. „M-a scăpat de un produs care era foarte toxic… … Vă dau o veste bună: eloxoplatina a fost scoasă din tratament, pentru că aveam o reacţie alergică foarte rea şi acum voi suporta chimioterapia mult mai bine.”, a mai spus actrița.
„După embolia pulmonară, am urmat un tratament care mi-a fost toxic şi la care am fost nevoită să renunţ, pentru că nu era benefic pentru organismul meu. Doctorul a oprit acest tratament şi mi-a spus că va trebui să urmez un alt tratament, care să-mi permită să revin şi pe scenă. Astfel voi suporta mult mai bine chimioterapia”, a încheiat Rona Hartner.
Cântăreața a vorbit despre chimioterapia pe care o urma după ce a fost diagnosticată cu cancer la colon, în România. Ulterior, a ajuns în Paris unde a început procedura de chimioterapie și a fost operată încă o dată după ce a suferit o embolie pulmonară. Din păcate, Rona a fost nevoită să-și anuleze concertele din țară.
„Ieri la sala palatului ar fi trebuit să cânt alături de Daniel Trifu și iată că din motive de sănătate am anulat pentru prima oară în 26 de ani de carieră. Dar boala trece, scenele rămân și publicul care mă iubește stie că voi reveni să îl încânt cum știu doar eu.”, a scris cântăreața pe pagina personală de Facebook, în data de 26 mai.