Iasmin Latovlevici, unul dintre cei mai apreciaţi jucători ai lui Reghecampf, şi cel care a şi deschis scorul în derbyul cu Dinamo, are o viaţă extrasportivă demnă de luat exemplu. Nu frecventează cluburile, nu pierde nopţile, ci se relaxează în parc cu soţia însărcinată.
Este unul dintre căpitanii Stelei, şi om de bază în apărarea roş albaştrilor şi, din când în când jucătorul decisiv, care poate face diferenţa. Aşa cum s-a întâmplat şi-n manşa tur cu Dinamo, din semifinalele Cupei României, când a deschis scorul cu o execuţie de manual. Dar pentru a ajunge la acest nivel, pe lângă antrenamente la foc automat şi multă concentare, este nevoie de o viaţă extrasportivă ordonată. Şi, în cazul lui, acesta pare a fi secretul. Nu pierde nopţile, petrece cu măsură, şi are mare grijă de el şi de familia lui.
Şi, de câte ori are ocazia, se relaxează cu plimbări scurte în aer liber, însoţit aproape de fiecare dată de soţia lui, care în toamnă îi va dărui primul copil. Viaţa de fotbalist nu e deloc uşoară, dar nici pentru cei care-l aşteaptă acasă. Asta pentru că este împărţit între cantonamente, competiţii şi meciuri, iar casa, de multe ori, se transformă într-un simplu hotel. Tocmai de aceea, familist convins, Latovlevici, încearcă pe cât posibil să-şi facă datoria de soţ şi de viitor tată. Aşa că, a profitat de vremea frumoasă de afară, chiar înainte de meciul cu Dinamo, şi-a luat soţia de mână şi a scos-o la plimbare pe aleile din Herăstrău. Şi la cum au decurs luptele din teren, se pare că, relaxarea şi odihna i-au priit de minune fundaşului stelist.
SURSA: spynews.ro