Îți spunem ce e bine să faci de Sfântul Ioan Gură de Aur, cel care este pomenit pe 13 noiembrie de către Biserica Ortodoxă. Este o sărbătoare trecută cu cruce neagră în calendarul ortodox, una marcată de o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții de care țin cont foarte mulți români.
Este bine ca în această zi să dai de pomană obiecte sfințite: brățări, icoane, anumite obiecte care pot fi de folos amărăștenilor. Se spune că persoanele care sunt mai blânde, mai săritoare, mai darnice cu cei din jur vor avea parte numai de câștiguri în anii care urmează. Întrucât este o zi de miercuri, este bine să ții post negru până la prânz. E bine să te rogi atât pentru binele tău cât și pentru dușmani.
Este o zi importantă benefică împăcărilor, în care e bine să folosești cuvinte mieroase. Tot azi este important să îți ceri iertare de la persoanele cu care te-ai certat, pe care le-ai supărat, ori să le ierți pe cele care ți-au greșit. Iată, mai jos, rugăciunea pe care este bine să o rostești azi.
„O, luminătorule a toată lumea, preabunule Părinte Ioane Gură de Aur, stâlp și întărire a Bisericii, povățuitorule al pocăinței, ajutător al bolnavilor și apărător al celor necăjiți, sărguiește degrab a ne ajuta; izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc și pe toți creștinii îi păzește de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie, de sabie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de secetă, de boli și de moarte năprasnică. Miluiește-ne și pe noi, cei care cu mintea, cu lucrul și cuvântul suntem întru întunericul păcatelor, pentru ca prin rugăciunile tale, să ne izbăvim de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic. Dăruiește-ne iubirea și râvna ta pe care le-ai arătat Bisericii lui Hristos. Luminează mintea noastră cu lumina dumnezeieștilor învățături și ajută-ne să ajungem întotdeauna la înălțimea gândului smerit, spre slava lui Dumnezeu și a noastră mântuire. Amin”, este rugăciunea către Sfântul Ioan Gură de Aur. (sursa rugăciunii: doxologia.ro)