În vârstă de 55 de ani, Quetin Tarantino, scenarist, producător, director și actor, a strâns o avere impresionantă care este undeva în jurul sumei de 120 milioane de dolari. Acesta s-a născut în Tennessee, dar a crescut în Los Angeles, iar unul dintre visele sale a fost să devină actor, însă ușor a început să scrie scenarii și mai apoi să producă pelicule.
Prima sa realizare în acest domeniu s-a numit ”True Romance”, film realizat în 1993, care a și fost ”cheia” ce i-a deschis mai multe uși în această industrie. Debutul său ca director de film a fost cu filmul ”Reservoir Dogs”, care a câștigat multe premii. Următorul pe listă a fost ”Pulp Fiction”, peliculă care a primit multe critici, dar care s-a bucurat și de un succes ce i-a adus 2.129 milioane de dolari în buzunare. „Atunci când realizez un film nu mai fac nimic altceva. Totul se rezumă la film.
Nu am o soţie. Nu am un copil. Nimic nu îmi poate sta în cale. Am făcut o alegere, cel puţin în prezent, să merg pe drumul ăsta. Pentru acum e timpul meu. Acum e timpul ca eu să fac film”, a spus acesta. Despre creativitatea sa, Eric Stolz, actor care a jucat rolul unui traficant de droguri în filmul „Pulp Fiction”, a spus despre regizor că: „Mintea lui funcționează ca un diavol tasmanian care aleargă cu viteza unui tren. Este atât de rapid încât foarte puțini oameni pot ține pasul cu referințele lui”.
În 2009, an în care s-a aplecat asupra unui scneariu despre Al Doilea Război Mondial scris anterior, Tarantino a fost nominalizat la premiile Oscar la categoriile ”Cel mai bun regizor” și ”Cel mai bun scenariu original”, pentru pelicula ”Inglorious Basterds”. Și, chiar dacă a fost criticat pentru portretizarea unui grup de evrei americani, împreună cu Brad Pitt, ce vor să distrugă naziștii. „Respect critica. Dar ştiu mult mai multe despre filme decât majoritatea celor care scriu despre mine şi despre asta. Sunt un scriitor mult mai bun decât cei care scriu despre mine“, a spus acesta în revista ”GQ”.
De menționat este că filmele lui Tarantino sunt deseori caracterizare ca având povești neliniare, subiectele fiind tratate într-un mod satiric, care glorifică violența. De aceea, evident, armele de foc nu lipsesc, chiar dacă el nu crede că acestea pot să instinge la acte de violență și în societate.