Ce avere are Lia Savonea, noul președinte al consiliului Superior al Magistraturii? Ei bine, doamna judecător nu se poate plânge în privința veniturilor sale. Deși este căsătorită, iar câteva dinte bunuri le împarte cu soțul său, Lia Savonea este o mamă a doi copii extrem de independentă, care s-ar putea întreține oricând pe ea și pe familia sa.
Lia savonea încasează un salariu anual de 383.315 de lei ca președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, plus salariul de judecător de 20.742 de lei pe an și 12.000 de lei pe an dintr-un cabinet individual de avocatură. Vezi în GALERIA FOTO declarația de avere a Liei Savonea.
Lia Savonea deține mai multe terenuri în Chiajna, județul Ilfov, dar și în localitatea Bucerdea din județul Alba. Mai are două vile, una în Chiajna și una în Alba, plus două autoturisme: unul marca BMW (2014) și unul Volkswagen (Tiguan 2013), mașini care intră la categoria bunuri comune. Judecătoarea mai deține și bijuterii în valoare de 7.000 de euro. „Doresc să îmi permiteţi, cu acordul colegilor mei, să pun în discuţie o cerere pe care am formulat-o vineri, însă am înregistrat-o abia în această dimineaţă la cabinetul dumneavoastră, aceea de a supune dezbaterii Secţiei pentru judecători a implicaţiilor deciziei CCR din data de 7 noiembrie, conflict care a fost generat de către conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În fapt, vă rog să asiguraţi cadrul necesar unei şedinţe viitoare în care să putem dezbate vizavi de consecinţele acestei decizii.
„Doresc să îmi permiteţi, cu acordul colegilor mei, să pun în discuţie o cerere pe care am formulat-o vineri, însă am înregistrat-o abia în această dimineaţă la cabinetul dumneavoastră, aceea de a supune dezbaterii Secţiei pentru judecători a implicaţiilor deciziei CCR din data de 7 noiembrie, conflict care a fost generat de către conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În fapt, vă rog să asiguraţi cadrul necesar unei şedinţe viitoare în care să putem dezbate vizavi de consecinţele acestei decizii.
Deci, e un fapt că avem un conflict de natură juridică constituţională, fapt este că acest conflict a fost generat de către conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin refuzul asumat de aplicare a unei legi, că au fost, s-au produs consecinţe într-un domeniu destul de sensibil al legalei compuneri a completurilor de judecată, că aceasta a putut să influenţeze, vom vedea, distribuirea aleatorie a cauzelor.
Noi ştim că justiţia este egală, imparţială, unică pentru toţi, că responsabilităţile şi obligaţiile conducerilor instanţelor trebuie să fie egale de la Judecătoria Podul Turcului până la conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, asta scrie în lege, şi eu vreau să mă asigur că se întâmplă şi în fapt acest lucru.
Cred că secţia trebuie să dezbată în regim de urgenţă, desigur nu mai degrabă de publicarea deciziei CCR, în ce măsură conduita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conducerii de fapt a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se înscrie într-o veritabilă abdicare de la anumite valori ale justiţiei, respectiv de la obligaţiile de a asigura părţilor o judecată independentă, complete constituite numai în condiţiile şi în termenii legii şi aşa mai departe”, a declarat judecătorul Lia Savonea.