Vremurile când Irinel Columbeanu se scălda în lux și învârtea banii cu lopata sunt demult apuse. Anul 2020 l-a prins pe omul de afaceri de la Izvorani într-o situație pe care cu siguranță n-ar fi putut s-o prevadă nici în cele mai negre vise.
De când problemele financiare s-au adunat una câte una, „Iri”, așa cum era alintat când ținea primele pagini ale ziarelor de tip tabloid, s-a mutat cu chirie într-un apartament cu două camere, iar acum conduce un autoturism marca Opel cumpărat la mâna a doua.
Deși perfect normală pentru mulți dintre noi, o astfel de viață poate fi considerată stânjenitoare dacă ne raportăm la omul care până nu demult figura în topul bogătaşilor cu o avere estimată la peste 70 de milioane de euro. Cum datoriile se înmulțeau cu fiecare zi și deveneau imposibil de plătit, toate bunurile, inclusiv celebra vilă din Izvorani, au fost executate silit.
În ciuda necazurilor din ultima vreme, Oana, iubita sa cu 40 de ani mai tânără i-a fost mereu aproape indiferent de situație. Cei doi mai reușesc, însă, să strălucească doar la evenimentele mondene la care iau parte din când în când, pentru că problemele de sănătate sunt departe de a se fi încheiat. Unde mai pui că Irinel Columbeanu figurează cu o datorie de 1.800 de lei la întreținere, ceea ce înseamnă că nu a mai achitat de luni bune.
Iar dacă patronii de la Cosmopolis, cartierul în care s-a mutat de curând l-au mai păsuit cu banii de chirie, administraţia nu pare să fie chiar atât de îngăduitoare. În aceste condiții, cei doi îndrăgostiți riscă să rămână fără apă caldă din luna mai.
Și pentru că un necaz nu vine niciodată singur, de când cu criza provocată de coronavirus, Irinel nu şi-a mai putut desfăşura niciun fel de activitate care să îi ofere un oarecare confort financiar, astfel că situația lui este, pe undeva, de înțeles.
Gurile rele susțin, însă, că fostul om de afaceri plătește acum tribut vieții amoroase zbuciumate și nenumăratelor cuceriri, majoritatea mult mai tinere decât el. Salvarea ar putea veni tocmai din America, unde locuiește Monica Gabor, fosta sa soție, împreună cu fiica lor, Irina.
Micuța a ajuns acolo tot ca urmare a situației critice prin care trece tatăl său. Asta deși „Iri” reușise să obțină custodia sa, după un proces lung și destul de costisitor. „Ea învăţa la Liceul Francez «Anna de Noaielles» unde taxele de şcolarizare sunt între 5.000 şi 7.000 de euro.
Irinel a considerat că neavând posibilitatea să-i mai ofere fiicei sale un astfel de confort, e mai bine să meargă la mama ei”, au dezvăluit surse din anturajul său pentru click.ro.