Caz şocant în Buzău acolo unde un bărbat și-a ucis soția după care a încercat să scape de polițiști într-un mod măcar inedit. Individul i-a pus o funie de gât nevestei și a încercat să le transmită oamenilor legii că aceasta s-a sinucis. N-a ținut prea mult schema acestuia și bărbatul de 56 de ani, din localitatea Luciu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Va urma mai mult ca sigur condamnarea lui.
Potrivit unor surse judiciare femeia de 56 de ani era angajată la o unitate de învăţământ din localitate. „Bărbatul, care căzuse în patima băuturii, și-a bătut joi seara soţia, care abia venise de la serviciu şi pentru a masca fapta sa, i-a pus în jurul gâtului o funie ca să creeze impresia că aceasta s-ar fi sinucis”, au precizat sursele citate. Suspectul a fost reţinut imediat ce oamenii legii au înțeles ce se petrece.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. „Am fost alertați pe data de 11 octombrie despre o posibilă sinucidere produsă în comuna Luciu, județul Buzău. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje care au constatat într-adevăr că exista o femeie care părea că și-a pus capăt zilelor. La o atentă cercetare s-au descoperit urme de violență evidentă pe corpul acesteia.
Polițiștii au căutat și alte dovezi și probe și au înțeles că bărbatul mințea. Mai mult de atât, oamenii legii au constatat că acesta era chiar cel care a omorât-o pe femeie. Individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Mai mult de atât s-a deschis și un dosar penal pentru ucidere, procurorii urmând acum să ducă la bun sfârșit cazul.
Aceștia vor analiza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău tot ceea ce s-a întâmplat și vor dispune dacă e nevoie prelungirea mandatului de arestare ”, au spus reprezentanți IPJ Buzău