Câți bani încasează, de regulă, Inna pentru un concert organizat de primării. Peste 15.000 de euro onorariul

Daniel Scripcaru   
în Stiri mondene
14/10/2019, 19:26
Câți bani încasează, de regulă, Inna pentru un concert organizat de primării. Peste 15.000 de euro onorariul GALERIE FOTO
Câți bani încasează Inna pentru un concert organizat pe bani publici. Sursa foto: libertatea.ro

S-a aflat câți bani încasează, de regulă, Inna pentru un concert organizat pe bani publici! Așadar, atunci când o vedeți pe Inna la un concert organizat de municipalitatea orașului în care locuiți, veți ști cam câți bani plătește fiecare locuitor al urbei pentru spectacolul făcut de artista internațională.

Câți bani încasează Inna pentru un concert organizat pe bani publici

Inna a devenit un nume recunoscut aproape pe tot mapamondul. Albumele sale fac ravagii pe oriunde ajung, iar mai nou melodiile ei apar și în filme și seriale pe la Hollywood. Odată cu creșterea popularității artistei, cresc însă și tarifele cerute de aceasta pentru un concert.

Chiar dacă Inna are mai multe concerte în afara țării, nu este exclus să o puteți vedea live și prin țară, unde tarifele ei sunt puțin mai mici. Pentru un concert organizat în țară, artita solicită între 15 și 20 de mii de euro! Au fost însă cazuri când aceasta a primit din bani publici chiar și 35 de mii de euro pentru un concert.

Câți bani încasează Inna pentru un concert organizat pe bani publici
Câți bani încasează Inna pentru un concert organizat pe bani publici. Sursa foto: radiotargujiu.ro

35 de mii de euro pentru un concert la Târgu Jiu

Artista are şi pretenţii de lux pe lângă onorariul pentru cântat. Cere transport plătit, cu preţuri de la 1 euro/km + TVA şi 2 bilete de avion la business class. Acestea sunt pentru distanţe de până în 300 de km.

La cazare, INNA cere camere la un hotel de 5 stele. Camerele celor din echipa ei sunt plătite tot de organizatori. Inna cere, drept cazare, 1 suită, 2 camere single şi 5-7 camere duble twin. Masa trebuie să fie asigurată tot de organizator, pentru 12-16 persoane, potrivit Viva.ro. De toţi aceşti bani, sumă ce atinge 20.000 de euro sau poate depăşi, Inna va cânta 40 de minute.

Astă vară, Inna a cântat alături de mulți alți artiști renumiți cu ocazia zilelor Sectorului 4 al Capitalei. Vedeta a primit pentru concertul respectiv nu mai puțin de 18.900 de euro, fără TVA. Artista a susținut însă un concert și la Târgu Jiu, unde primarul a reușit să o aducă pe vedeta internațională pentru nu mai puțin de 35 de mii de euro, potrivit realitateadegorj.ro, citată de viva.ro

Așadar, tarifele percepute de artistă sunt și în funcție de durata concertului, dar și de mărinimia primarului care se ambiționează s-o aducă în orașul său pe celebra Inna.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×