Câștigătorul Exatlon 2! Ce nume poartă victoriosul concursului sportiv
Cosmin Cernat, prezentând emisiunea ”Exatlon 2”
Exatlon 2 are deja un posibil câștigător! În consecință, toți se întreabă ce nume poartă victoriosul celui mai urmărit concurs sportiv? Fiind urmărit de mare parte din populația României, ”Exatlon” a ajuns și la al doilea sezon, dar acum cu alte reguli, tipuri de concurenți și povești. Concurenții sunt susținuți de mii de oameni care-i urmăresc din fața micilor ecrane cu sufletul la gură.
”Corect ?Cătălin va rămane pană la sfârșitul competiție și va pleca acasă cu trofeul ?? asta e strategia”, a scris unul dintre fanii competiției. Pe numele său complet, Cătălin Dumitrescu, în vârstă de 28 de ani, a intrat în show-ul sportiv televizat în a doua rundă în care vin noi concurenți, cu un alt suflu și atitudine pozitivă, pentru a-i reactiva pe cei veniți încă din primul episod.
Acesta, în mesajul de prezentare, a povestit că este pasionat de fitness, de sport în general, încă din timpul liceului. Ulterior, a început să-l practice la un nivel înalt, încetul cu încetul câștigând și premii în sfera aceasta. De asemenea, Cătălin mai este pasionat și de modeling, până în prezent defilâng pe diferite podiumuri pentru numeroși creatori români de modă.
Iar, după cum anticipările îl văd deja pe bărbat căștigător, să vedem dacă el va pleca acasă ori ba cu marele premiu al concursului, care constă în 100.000 de euro.
Cătălin Dumitrescu are 28 de ani și este pasionat de fitness