Carmen Dan, audiată la DIICOT în dosarul violenţelor din 10 august 2018: „Nu am vorbit cu Liviu Dragnea”

Carmen Dan este audiată la DIICOT în dosarul violenţelor din 10 august 2018! Fostul ministru PSD de Interne a fost chemat de procurorii DIICOT, ca martor în dosarul violenţelor din 10 august 2018. Ea a fost aşteptată de un grup de protestatari care au huiduit-o la sosire. Unul dintre protestatari a așteptat-o pe Carmen Dan cu o pereche de cătușe roz.


UPDATE / La ieșirea din sediul DIICOT, Carmen Dan le-a spus jurnaliștilor că pe data de 10 august nu a avut rol activ și nici de coordonare atunci și că atunci „mă aflam la mine în birou, nu în centrul de comandă. Vreau să precizez că ministrul indiferent de culoarea politică nu conduce misiunile operative.

Fostul minstru a mai precizat că: „Nu am vorbit cu Liviu Dragnea, nu am comunicat, nu am avut întâlniri în acea zi cu nicio persoană politică. Am făcut comunicări și precizări doar premierului.


Carmen Dan, audiată la DIICOT în dosarul violenţelor din 10 august 2018!

Carmen Dan nu a făcut declaraţii jurnaliştilor. Aceasta spunea în luna martie  că ceea ce s-a întâmplat la protestul din 10 august ”este o lecţie de învăţat şi pentru Jandarmerie, dar şi pentru liderii mişcărilor civice şi pentru protestatari”.

Ea susţinea că nu există ”nicio piedică” în a se lămuri întreaga situaţie, dar afirma că protestatarii trebuiau să fie atenţi la ce se întâmpla în jurul lor. ”Când te afli la activitate de protest şi în jurul tău se întâmplă lucruri şi vezi că degenerează, cred că reacţia firească ce trebuie să o ai este să pleci din această zonă”, a spus Carmen Dan.

A fost așteptată cu cătușe cu blăniță roz

Abia la începutul lunii decembrie, Jandarmeria Bucureşti a desecretizat convorbirile referitoare la mitingul din 10 august 2018. Audierea lui Carmen Dan are loc la o zi după ce procurorii au ascultat declaraţiile viceprimarului Capitalei, Aurelian Bădulescu.

La ieşirea de la audieri, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat că s-a discutat despre „finanţarea străzii”, dar şi despre „figurile politice din 10 august aflate în piaţă”. „S-a pus în discuţie modul în care deciziile luate în Kiseleff se implementau ca măsuri la Ministerul de Interne”, a afirmat Bădulescu.

Acesta a acceptat să vorbească și despre „binomul” Carmen Dan – Liviu Dragnea. „Pot să spun că stânga şi dreapta au creat 10 august 2018”, a mai spus el, menţionând că: „Rezist este creaţia dreptei, intervenţia este creaţia stângii”.

El a susţinut că s-au discutat şi aspecte privind legătura între decizii politice şi măsuri ale MAI. „Da, s-a pus în discuţie şi această chestiune, binomul este expresia pe care eu am acreditat-o, este vorba despre binonul Carmen Dan şi domnul Dragnea, care acum – mulţumim – nu mai este la conducerea partidului.

Am lămurit şi aceste aspecte. S-a pus în discuţie modul în care deciziile luate în Kiseleff se implementau ca măsuri la Ministerul de Interne”, a afirmat Bădulescu.

Întrebat dacă acest „binom” a influenţat în mod direct reacţia jandarmilor din 10 august, el a spus: „Eu în acest moment nu pot să vă spun mai multe date, aşa cum v-am declarat şi la început mai există o fază procesuală, şi anume cercetarea judecătorească, care va aduce noi elemente”.