O nouă veste tristă a căzut ca un trăsnet asupra lumii muzicii populare. S-a stins din viață Gheorghe Afroni, cunoscutul cobzar din Republica Moldova, lăsând în urmă numeroase cântece patriotice, dar și compoziții dedicate eroilor căzuți în războiul de la Nistru.
În vârstă de 55 de ani, solistul a fost găsit zăcând fără suflare în lacul din Parcul Valea Trandafirilor din Chișinău. Autoritățile de peste Prut au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului semnalat în urmă cu patru zile. Prietenii și apropiații artistului sunt convinși că acesta a fost victima unui asasinat, întrucât pe trupul neînsuflețit, oamenii legii au descoperit urme de violență.
„Luni seara, m-au sunat colegii şi mi-au spus că Gheorghe s-a înecat. Mi-am dat seama că nu putea să sară Gheorghe în apă de unul singur. Avea vânătăi pe partea dreaptă, pe piept, în cap lovit”, a declarat Tudor Ungureanu, membru al Ansamblului folcloric Ştefan Vodă, și coleg de scenă cu Gheorghe Afroni, pentru publika.md.
Toată lumea așteaptă acum ca medicii legiști de la Chișinău să facă publice concluziile la care au ajuns în urma autopsiei regretatului interpret de muzică populară. Potrivit ofițerului de presă al poliției capitalei, în urma acestei proceduri, autoritățile vor ști ce măsuri să întreprindă ulterior.
„La examinarea de către medicul legist pe suprafața corpului urme de moarte violentă nu au fost depistate. Preliminar se presupune că acesta ar fi suferit un atac de cord. În buzunarul acestuia au fost depistate medicamente pentru afecțiuni cardiace. Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal și au fost dispuse expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului”, a declarat Svetlana Scripnic pentru presa de peste Prut.
Gheorghe Asani va fi înmormântat în cursul zilei de miercuri, 25 septembrie, în satul de baștină Pereni din raionul Hâncești. Alături pe ultimul drum îi vor fi toate persoanele apropiate, printre care și colegii din Ansamblul Ștefan Vodă.