Cântărețul Bill Withers, cunoscut pentru piesa „Ain’t No Sunshine“, a murit la vârsta de 81 de ani, în Los Angeles, pe 30 martie, în urma unei boli cardiovasculare. Potrivit familiei, artistul a suferit complicații cardiace.
Îndrăgitul artist american s-a retras de pe scena muzicii în anii ’80, dar, înainte, a mai înregistrat câteva piese cu care a rămas în memoria publicului: “Use Me” sau “Just the Two of Us”, care sunt fredonate și astăzi de iubitorii de soul.
Familia îndurerată a postat o declarație în care și-a exprimat durerea pricinuită de moartea îndrăgitului artist: “Suntem devastați de pierderea soțului și a tatălui nostru iubit. Un bărbat solitar, cu inima condusă să conecteze lumea cu poezia și muzica sa, a vorbit cinstit oamenilor și i-a conectat între ei”.
„Dacă viața privată și-a trăit-o aproape de familie și prieteni intimi, muzica sa aparține pentru totdeauna lumii. În aceste momente dificile, ne rugăm ca muzica lui să ofere confort și divertisment, mai ales acum când fanii sunt aproape de cei dragi”.
Bill Withers s-a născut pe 4 iulie 1938, în Slab Fork, Virginia de Vest. A fost crescut de bunci, după decesul tatălui său. Înainte de a alege scena muzicală, Withers a petrecut nouă ani în marina americană. În 1965 s-a mutat în Los Angeles, unde a început să cânte în cluburi.
A cunoscut succesul în 1971, odată cu lansarea piesei „Ain’t No Sunshine”, de pe albumul „Just As I am”. Piesele sale au fost interpretate, ulterior, de foarte mulți artiști din întreaga lume.
Potrivit familiei și apropiaților, artistul era o persoană retrasă, singuratică, dar sinceră. Își dorea ca oamenii să fie mai empatici și să se apropie mai mult emoțional.