Când vine iarna în România! Meteorologii au anunțat primele ninsori

Alexandra Chivu   
în Stiri de ultima ora
16/10/2018, 15:41
Când vine iarna în România! Meteorologii au anunțat primele ninsori
Când vine iarna în România se întreabă toată lumea, așa că, pentru lămuriri, au venit meteorologii

”Când vine iarna în România” este întrebarea care stă pe buzele tuturor copiilor! Iată că meteorologii au anunțat deja momentul în care vor veni primele ninsori. Aceștia și-au început previziunile vremii cu o veste bună, însă tot numai pentru copii. Se pare că iarna vine în acest an mult mai devreme decât se știa la ultimele calcule ale acestora. Așa că, am avut o vară care a venit cam greu, o toamnă care a venit  și ea târziu, temperaturi de peste 23 de grade în unele locuri în a doua lună de toamnă, iar acum și un anotimp rece care vine surprinzător de repede.

Conform experților, acest haos se datorează unui fenomen numit El Nino, care crește temperaturile corespunzătoare pentru fiecare anotimp, iar asta la nivel global. Într-un comunicat transmis de Organizația Meteorologică Mondială(OMM), agenție ONU, ce-și are sediul la Geneva, se arată că sunt șanse foarte mari ca într-un trimestru al anotimpului rece din anul acesta să avem parte de fenomenul despre care vorbeam mai sus.

Când vine iarna în România? ”Este o posibilitate de circa 70% ca circumstanțele să atingă un episod El Nino”

Cand vine iarna în România se întreabă toți copiii în acest moment. Astfel, meteorologii au și prevăzut un inceput al anotimpului rece
O imagine făcută în una dintre cele mai grele ierne prin care a trecut România

”Conform previziunilor modelelor și interpretărilor experților, există o posibilitate de circa 70% ca circumstanțele observate să atingă stadiul unui episod El Nino de o intensitate scăzută în ultimul trimestru al anului 2018 și în timpul iernii boreale 2018/19”, este transmis în comunicat.

Cand vine iarna în România se întreabă toți copiii în acest moment. Astfel, meteorologii au și prevăzut un inceput al anotimpului rece
Fenomenul El Nino

Recunoscut și drept ”Copilul Domnului”, fenomenul El Nino se produce inițial în zona tropicală, din partea de sud, a Oceanului Pacific. Așa că, din cauza încălzirii de la suprafața apelor oceanului, acesta se declasează de colo până colo și ajunge peste tot, generând în unele dăți chiar și secete pe litoral, furtuni violente și inundații îngrozitoare.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×