Când are de gând Cristiano Ronaldo să se însoare cu Georgina Rodriguez. Dezvăluire de ultimă oră

Silviu Ghering   
în Stiri mondene
18/01/2019, 17:13
Când are de gând Cristiano Ronaldo să se însoare cu Georgina Rodriguez. Dezvăluire de ultimă oră GALERIE FOTO
Când are de gând Cristiano Ronaldo să se însoare cu Georgina Rodriguez. Dezvăluire de ultimă oră

Cristiano Ronaldo este „prototipul STAS” al „zburătorului” din visul multor fete care adorm seara și se trezesc dimineață cu el în gând. Carismatic, talentat, bine făcut (și foarte bine autoîntreținut), super-vedetă, super-bogat, iubitor de copii, autor de cele mai multe ori anonim a nenumărate acte de caritate, CR7 este idealul de bărbat pentru majoritatea suflării feminine de pe Pământ.

Acum Cristiano Ronaldo (33 de ani) este împreună cu Georgina Rodriguez (23 de ani), care i-a dăruit o fetiță, Martina Alana, pe 12 noiembrie 2017, al patrulea copil al portughezului, după Cristiano Jr. (născut pe 17 iunie 2010 de o chelneriță din Manchester) și gemenii Eva Maria dos Santos  și Mateo Ronaldo, (născuți pe 8 iunie 2017 de o mamă-surogat), femei pe care Cristiano le-a plătit regește ca să-i poarte copii. Părinții micuței Martina Alana sunt împreună din toamna anului 2015, pe când Ronaldo era vedeta numărul 1 la Real Madrid. S-au cunocut în capitala Spaniei, la un eveniment Dolce & Gabbana, pe când Georgina lucra la celebra casă de modă Gucci.

Când are de gând Cristiano Ronaldo să se însoare cu Georgina Rodriguez

Relația de mai lungă durată dintre Georgina și Cristiano, „concretizată” în fiica lor de un an și 2 luni, au înfierbântat imaginația fanilor din toată lumea, care se gândesc deja la ce eveniment internațional de mare anvergură ar fi căsătoria celor doi. Iar vizita lor, recent, la la biserica „Gran Madre di Dio” din Torino, un loc recunoscut pentru căsătoriile celebrităților, a dat apă la moară zvonurilor de nuntă. Mai ales că fotbalistul i-a dăruit iubitei sale un inel de 700.00 de euro și pare mai dispus decât oricând să-și pună pirostriile.

Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez în fotografia care a pornit isteria: la ieșirea din biserica „Gran Madre di Dio” din Torino, cu câteva zile în urmă
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez în fotografia care a pornit isteria: la ieșirea din biserica „Gran Madre di Dio” din Torino

Numai că tot el, Cristiano Ronaldo, a declarat, ca urmare a nebuniei declanșate în presa tabloidă din Italia de vizita la „Gran Madre di Dio”, că au fost acolo doar ca să se roage, nicidecum pentru a plănui căsătoria religioasă! „Sunt catolic și mă duc la biserică în fiecare săptămână pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru tot ce-mi dă, pentru că are grijă de familia și prietenii mei. Merg la altă biserică în fiecare săptămână pentru că în Torino sunt multe biserici și am de unde alege. Un fotograf m-a văzut și a crezut că urmează să mă căsătoresc. În viitor nu știu ce se va întâmpla, dar acum căsătoria nu este în planurile mele”, a spus Ronaldo în „Gazzetta dello Sport”. Vezi poze inedite cu Georgina și Cristiano în GALERIA FOTO!

  • 33 de iubite „oficiale” a avut Cristiano Ronaldo: Jordana Jardel (2002), Karina Ferro (2002 și 2005), Daniele Aguiar (2005), Isabel Figueira (2005), Diana Chaves (2006), Nuria Bermudez (2006), Soraia Chaves (2006), Merche Romero (2006), Luciana Abreu (2007), Gemma Atkinson (2007), Bipasha Basu (2007), Karina Bacchi (2007), Carolina Patrocinio (2007-2008), Lucia Garcia (2008), Maria Șarapova (2008), Niki Ghazian (2008), Tyese Cunningham (2008), Nereida Gallardo (2008), Mia Judaken (2009), Imogen Thomas (2009), Letizia Filippi (2009), Alyona Haynes (2009), Olivia Saunders (2009), Gabriela Endringer (2010), Luana Belletti (2010), Paris Hilton (2010), Raffaella Fico (2010), Kim Kardashian (2011), Jasmine Lennard (2011), Irina Shayk (2011), Lucia Villalon (2015), Desire Cordero (2015), Georgina Rodriguez (din 2015 până în prezent). Pe lângă acestea, aventurile pasagere din viața amoroasă a portughezului sunt fără număr… Nereida Gallardo susține că prin patul lui Cristiano ar fi trecut nu mai puțin de 80.000 de femei! Ceea ce este, evident, o exagerare izvorâtă din gelozie…
  • 15 goluri și 8 pase de gol a dat Cristiano Ronaldo pentru Juventus Torino în cele 25 de meciuri jucate în toate competițiile pentru campioana Italiei de când a venit de la Real Madrid, în iulie 2017
  • 100 de milioane de euro este cota lui Cristiano Ronaldo pe site-urile de specialitate
  • 117 milioane de euro a plătit Juventus Torino lui Real Madrid pentru Cristiano Ronaldo
  • 31 de milioane de euro este salariul net stagional pe care îl primește Cristiano Ronaldo la Juventus Torino
  • „În viitor nu știu ce se va întâmpla, dar acum căsătoria nu este în planurile mele” – Cristiano Ronaldo
Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×