Ne mai despart doar câteva ore până la evenimentul de lansare a unuia dintre cele mai așteptate telefoane mobile ale noului val. În cursul zilei de marți, 11 februarie, Samsung se pregătește să aducă oficial pe piață S20, mult râvnitul său model din celebra gamă Galaxy.
Știm că ești nerăbdător să te bucuri de specificațiile sale inovatoare, însă va mai trebui să aștepți puțin, pentru că noul smartphone nu va fi disponibil pe piața românească imediat după lansarea oficială, programată astăzi la San Francisco.
Cei mai cunoscuți retaileri de la noi estimează că îți vei putea achiziționa acest telefon inteligent începând cu luna martie. Cum era de așteptat, un astfel de device vine „la pachet” cu un preț pe măsură, așa că pregătește-te să scoți din buzunar cel puțin 4.300 de lei dacă vrei să intri în posesia lui. Te asigurăm că merită din plin, pentru că specificațiile sale îți vor lua ochii încă de la prima utilizare, indiferent de modelul pe care îl vei alege.
Spre deosebire de anii precedenți, compania cu sediul în Coreea de Sud a decis să elimine elementul surpriză, astfel că știm deja toate specificațiile cu care ne vor întâmpina noile modele, chiar dacă evenimentul de lansare nu a avut loc încă. Mult așteptatul Galaxy S 20 Ultra vine la pachet cu o serie de dotări de-a dreptul impresionante, motiv pentru care mii de oameni din întreaga lume abia așteaptă să îl „ia în primire”.
Vorbim aici despre un ecran de 6,9 inchi de calitate WQHD+, 512 sau 128GB de stocare, un senzor principal de 108MP cu o lentilă de 48MP, capacitate de a face zoom optic de 10x şi digital 100x şi înregistrare la 30 cadre pe secundă în 8K. Totodată, camera frontală are 40MP, şi poate înregistra video la rezoluție 4K până la 60 de cadre pe secundă. Iar pentru a susţine toate aceste specificaţii, Samsung a adăugat o baterie de 5000mAh, astfel că durata de viață a acestui smartphone va fi mult mai mare, comparativ cu modelele anterioare, promit reprezentanții companiei.
Dar să le luăm pe rând, pentru că nici modelele Ultra și Plus nu sunt deloc de neglijat. Singura necunoscută rămâne cantitatea de memorie RAM, însă zvonurile spun că aceasta va fi de 12 în varianta standard și 16 pentru variantele de top.