Camelia Potec are probleme cu sarcina! „Am o sarcină mai dificilă”

Camelia Potec are probleme cu sarcina! „Am o sarcină mai dificilă” – Camelia Potec, fostă campioană olimpică la înot, trece prin momente grele! Fosta sportivă are probleme cu sarcina! Însărcinată în șapte luni, Camelia așteaptă cu nerăbdare să își țină minunea de copil în brațe. VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO!

Camelia Potec este însărcinată în șapte luni și așteaptă cu nerăbdare să își țină fetița în brațe. Sportiva recunoaște că este puțin panicată și că merge mult mai des la control pentru a vedea dacă totul este în regulă.

Camelia Potec are probleme cu sarcina! „Am o sarcină mai dificilă”

Am o sarcină mai dificilă. Încă din primele trei luni, când aveam şanse 50% să pierd sarcina, mi s-a spus: fără sport, fără oboseală, cât mai multă relaxare, cât mai mult la pat, fără să mă agit fizic, fără schimbări de stare. Asta am şi făcut, am fost în concediu. Iar în momentul în care am depăşit perioada de pericol, am început să merg foarte mult pe jos. Altceva nu am făcut, pentru că n-am vrut să risc. Din punct de vedere psihic, e destul de greu pentru mine, ca sportiv, mai ales că acum e vară şi toată lumea merge la piscină, înoată. Acum nu pot decât să stau pe spate, în plută”, a declarat Camelia Potec pentru OK! Magazine.

Camelia Potec are probleme cu sarcina! „Am o sarcină mai dificilă”

Camelia Potec a fost cerută în căsătorie la sfârșitul anului trecut, iar în scurt timp va deveni mamă pentru prima oară.

Nu a fost deloc greu în cazul meu să rămân însărcinată. Mi-am planificat cu viitorul meu soţ nunta în septembrie, dar trebuie să o amânăm. Am primit inelul în ajunul Crăciunului. E o dragoste fulgerătoare, matură, cu de toate. Ne ştiam de luni bune şi ne-am întâlnit când a trebuit. Am acceptat să beau o cafea cu el şi de atunci am ieşit mai des. Am terminat 2017 foarte obosită, analizele nu mi-au ieşit foarte bune, mi-au arătat că am vitaminele şi calciul la limitele minime, am avut un an greu şi eram extenuată. La jumătatea anului am mers la un control şi am aflat că şansele erau 50 – 50 să fie totul ok”,  a mai us Camelia Potec într-un alt interviu.

Taguri: camelia potec