Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că va fi prezent marți, 9 octombrie, la audierile din Comisia SPP. Cu această ocazie, Dumitru Iliescu, fostul director la Serviciului de Protecție și Pază, a susținut în cadrul audierilor de săptămâna trecută că oamenii legii trebuie să ia măsuri în privința președintelui Senatului. ”Ne-a semnalat (Dumitru Iliescu – n.r.) un caz similar, suspicionând că ar fi o implicare a personalului din SPP în speţa domnului preşedinte al Senatului, domnul Tăriceanu şi ca atare, prin votul unanim al comisiei, am decis ca săptămâna viitoare, în funcţie de programul dumnealui, să îl invităm pe dl Tăriceanu la audieri în comisie”, a declarat săptămâna trecută, după audieri, președintele Comisiei de anchetă, Daniel Butunoi, conform Mediafax.
Se pare că, în timpul în care Iliescu era interogat, acesta și-a spus punctul de vedere despre Tăriceanu. ”Lucrurile sunt foarte simple. Aşa cum le-a expus domnul Iliescu, competenţele SPP, o parte foarte consistentă din partea de protecţie o reprezintă protecţia informativă.
După părerea dumnealui, cei 7 ani de ascultare a domnului Tăriceanu nu numai că sunt ilegali, dar serviciul trebuia să ştie şi trebuia să ia măsuri pentru contracararea acestor activităţi. De aceea vrem să îl invităm pe dl Tăriceanu, să ne explice ce s-a întâmplat în cei 7 ani de mandat de ascultare”, a spus Butunoi. La finalul audierii Lui Dumitru Iliescu a subliniat că oricine poate face parte din sfera politică, în acest fel făcând și referire la posibila implicare a serviciului secret în demersul câtorva partide politice.