Calendar ortodox 13 decembrie: Sfânta Muceniță Lucia, fecioara

Alexandra Chivu   
în Stiri de ultima ora
12/12/2018, 16:04
Calendar ortodox 13 decembrie: Sfânta Muceniță Lucia, fecioara
Astăzi o pomenim pe Sfânta Muceniță Lucia

Conform calendarului ortodox, pe data de 13 decembrie, o pomenim pe Sfânta Muceniță Lucia, fecioara. Iar, când se răspândea prin toate părțile Siciliei cinstirea Sfintei Mucenițe Agatia și poporul Siracuzei venea de departe să se închine sfântului ei mormânt, aflat în cetatea Catanei, Lucia, fecioara cea lăudată a fost între siracuzeni cea mai de frunte la paznic împreună cu alții și cu maica ei, Evtihia.

Aceasta avea o boală a curgerii de sânge de patru ani și care nu se vindeca nicicum. Așadar, săvârșindu-se slujbele bisericești, se citea Evanghelia în care se pomenea de femeia căreia îi curgea sânge și care, prin atingerea hainei lui Hristos s-a tămduit. Astfel, Lucia a zis mamei sale: ”De crezi celor ce s-au citit, mamă, crede și aceasta, cum că Agatia, care a pătimit pentru Hristos, s-a învrednicit a avea de față totdeauna pe Acela, pentru a cărui nume a pătimit. Deci atinge-te de mprmântul ei cu credință și te vei tămădui”.

Calendar ortodox 13 decembrie: o pomenim pe Sfânta Muceniță Lucia, fecioara

Calendar ortodox 13 decembrie: Sfânta Muceniță Lucia, fecioara
Conform calendarului ortodox, pe data de 13 decembrie, o pomenim pe Sfânta Muceniță Lucia, fecioara

Iar, după ce cântarea bisericească s-a terminat, ducându-se poporul, a căzut înaintea mormântului sfintei mucenițe, mama, alături de fiică, și au început cu lacrimi a se ruga, cerând în nenumărate rânduri ajutor. Adormind, Lucia a avut vedenie și a văzut-o pe Sfânta Muceniță Agatia în mijlocul îngerilor spunându-i:

”Sora mea, Lucia, fecioara Domnului, pentru ce ceri de la mine ceea ce singură poţi îndată să dai? Căci credinţa ta ajută mamei tale şi, iată, s-a făcut sănătoasă! Şi precum prin mine se slăveşte cetatea Catania, aşa şi prin tine se va slăvi şi împodobi cetatea Siracuzei, pentru că ai gătit sălăşuire bine primită lui Hristos întru a ta feciorie”.

Rugăciunea la Sfânta Lucia

”Mieluşeaua Ta, Iisuse, Lucia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.”

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×