Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește pe 3 noiembrie pe Sfinții Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala. Totodată, în calendarul ortodox se precizează că este duminica a XXII-a după Rusalii, în care se citește pilda despre Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr.
Conform tradiției ortodoxe, cei trei sfinți mucenici prăznuiți pe 3 noiembrie au trăit în al patrulea secol, pe vremea lui Sapor, împărat al Persiei. Achepsima a căzut victimă prigoanei suveranului persan asupra creștinilor și a fost întemnițat vreme de 3 ani. După îndelungate chinuri, acesta a fost decapitat.
Iosif și Aitala și-au mărturist credința creștină și au fost îngropați în pământ până la mijloc. Torționarii i-au lovit apoi cu pietre, dar, prin minune dumnezeiască, trupul lui Iosif s-a făcut nevăzut peste noapte. În locul unde fusese trupul lui Aitala, a răsărit un arbore de mir, ale cărui frunze și ramuri aveau puteri tămăduitoare. Copacul a dat rod vreme de 5 ani, până când a fost tăiat de păgâni, de la rădăcină.
De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea când stau și cuget că numai Tu singur ești Dumnezeu, Sfânt, Înțelept, Milostiv, Purtător de grijă, Bun, Puternic, Necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește.
Mă bucur că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină altor dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la orice mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea. O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne nouă darul Tău și acoperământul Tău!